Pensionarii ar putea primi a 13-a pensie!

Share:

A 13-a pensie, pe masa parlamentarilor. Aleşii pregătesc dezbaterea unui proiect bombă care prevede introducerea acestui venit suplimentar ce urmează să fie acordat la cerere anual. 

Parlamentarii, imediat ce se întorc din vacanţă, au în plan această propunere bombă, respectiv un proiect de lege care prevede introducerea celei de-a 13-a pensii.

De acest drept ar urma să beneficieze pensionarii care au drept de pesnie la un nivel sub salariul mediu brut, iar cea de-a 13-a pensie va fi acordată la cerere. Cuantul pensiei ar urma să fie, potrivit proiectului de lege, la nivelul unui salariu minim brut.
Inţiativa aparţine unui grup de 34 de parlamentari de la PSD şi UNPR (partid care a fost absorbit de PMP). Proiectul prevede acordarea anual, la cerere, a celei de-a 13-a pensie pentru persoanele cu o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie şi care nu realizează alte venituri. Proiectul a fost respins de Senat şi va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.