IGSU cumpără 4.200 de ambulanțe noi!

0

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) pregăteşte, pentru această lună, o licitaţie de cumpărare a 4.200 de ambulanţe, contractul fiind estimat la 282,4 milioane de euro, fără TVA, pe următorii patru ani, scrie Profit.ro.

„Achiziţia se va desfăşura prin procedură de licitaţie deschisă online, cu faza finală licitaţie electronică, în vederea încheierii de acorduri – cadru cu maxim 5 (cinci) operatori economici, cu preţ fix în euro, fără reluarea competiţiei la încheierea contractelor subsecvente. Contractele subsecvente se vor încheia în lei la cursul BNR din ziua anterioară încheierii contractului”, se precizează în documentele IGSU.

Din totalul vehiculelor, un număr de 1.740 vor avea tracţiune 4X4, iar 1.140 – 4X2.

IGSU a fost înfiinţat în decembrie 2004 prin fuziunea dintre Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi Comandamentul Protecţiei Civile, instituţii aflate la acea vreme sub coordonarea Ministerului de Interne. Inspectoratul general şi structurile judeţene au în componenţă 43 de centre operaţionale şi 280 subunităţi operative, cu peste 3.500 mijloace tehnice de intervenţie. IGSU coordonează acţiunile instituţiilor implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, asigurând şi funcţia de punct naţional de contact în relaţia cu organizaţiile internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale cu responsabilităţi în domeniu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.