Dragnea, „ambasador al turismului maramureșean”

Share:

Președintele Partidului Social Democrat (PSD) și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat vineri seara, la finalul evenimentului „Gala ambasadorilor” organizat la Baia Mare de Consiliul Județean de Maramureș, că pentru a avea un turism performant la nivel național, inclusiv în acest județ e nevoie de o infrastructură adecvată.

Organizatorii i-au oferit acestuia titlul onorific de ambasador al turismului maramureșean, la eveniment participând și reprezentanții de 40 de misiuni diplomatice acreditați la București.

„Din acest motiv mi-am luat câteva angajamente; nu-s primele, dar această zonă ca și alte zone din România, ca să poată să fie accesibilă turiștilor și să dăm și altora șansă să vadă ce avem noi în țară, trebuie să dezvoltăm infrastructura, trebuie să finalizăm finanțarea la aeroport (aeroportul internațional Baia Mare n. red). Îmi aduc aminte discuțiile de acum câțiva ani de zile, cu câțiva așa ziși specialiști care spuneau: ‘nu e bine să fie două aeroporturi apropiate; Baia Mare și Satu Mare’. Astea-s prostii! Băsescu mai spunea prin ’90 și ceva că în România nu trebuie autostrăzi (…) ai făcut un drum se umple de mașini, ai făcut un aeroport, dar nu de a doua zi, dar într-un timp rezonabil se umple de avioane. Cum să nu faci un aeroport în Baia Mare ca să poată să vină aici turiști din toată lumea, să se bucure de ceea ce dumneavoastră vă bucurați în fiecare zi, și noi fiind români ne bucurăm mai des decât ei” a declarat Liviu Dragnea, informează Agerpres.

Acesta a subliniat că pentru județul Maramureș are câteva priorități care ține să le respecte la capitolul investiții în infrastructură.

„Aeroportul din Baia Mare, drumul de pe Valea Izei și a doua parte a programului PNDL 2, lansat în 2013, de dezvoltare locală care înseamnă câteva sute de milioane de euro. Și vor mai fi și altele”, a spus Liviu Dragnea.

Președintele Camerei Deputaților a mărturisit că a ajuns pentru prima dată în Maramureș, vizitând Cimitirul Vesel din Săpânța când era elev în școala generală, însă ce l-a impresionat cel mai mult au fost peisajele și oamenii locului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.