Lucrările de licență, publicate pe internet?

Lucrările de licenţă şi de masterat ar putea fi publicate pe Internet. Este o propunere a Coaliţiei pentru Universităţi Curate, care vrea să-i descurajeze, în felul acesta, pe trişori. Plagiatul, tezele cumpărate sau schimbate între generaţii ar putea deveni, astfel, istorie. Totuşi, unele universităţi spun că efortul publicării le depăşeşte.

Pe Ana Maria am găsit-o la Facultatea de Administrarea Afacerilor, înainte de a se prezenta în faţa comisiei pentru a-şi susţine licenţa. Spune că publicarea lucrării nu o deranjează: „Din moment ce am muncit la lucrările noastre, ar putea fi făcute publice”.

Totuşi, printre studenţi, părerile sunt împărţite.

Propunerea ca lucrările de licenţă şi cele de masterat să fie disponibile pe Internet sau la bibliotecile facultăţilor a pornit de la reprezentanţii studenţilor.

Aşa s-ar putea evita comerţul cu lucrări, dar şi schimbul de teze de la o generaţie la alta. Abia răsărită în spaţiul public, ideea e şi criticată.

„Nu este o problemă importantă, pentru că nu va ridica sub nicio formă calitatea acestora, ci va contribui la o  îngreunare a desfăşurării normale a activităţilor respective”, spune Corneliu Bălan, profesor la Universitatea Politehnica Bucureşti.

„Eu aş fi de acord să se publice lucrările de licenţă, de disertaţie şi lucrările de doctorat, toate în egală măsură. Există o rezistenţă la publicarea lucrărilor de licenţă nu atât din partea universităţilor, cât din partea studenţilor şi a cadrelor didactice care îndrumă”, precizează preşedintele Consiliului Rectorilor din România.

Principalul argument al criticilor e că universităţile nu au capacitatea administrativă de publica atât de multe lucrări. Asta deşi există nenumărate posibilităţi de stocare pe Internet. Anual, sunt realizate trei mii de teze de doctorat şi peste 100.000 de lucrări de licenţă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.