Maria Grapini cere siguranță sporită pentru șoferii români și europeni!

0

Membru în Comisia TRAN din PE, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a dus și duce o luptă continuă pentru condiții moderne, decente și sigure, oferite celor care își riscă viața pe drumurile Europei, români în primul rând, europeni în întregul lor. Umanista a insistat ca transportatorii să-și desfășoare munca sub regulamente transparente și ferme, cu drepturi, dar și obligații, cu premieri, dar și sancțiuni, așa cum se întâmplă în orice domeniu.

În acest moment, UE discută pachetul de regulamente pe mobilitate, astfel că Grapini are în vedere amendamente proprii concrete, cum ar fi asigurarea de parcări păzite, versus sancțiuni clare  pentru șoferii care dorm în cabine, fapt interzis de legislația specifică transporturilor.

Recent, europarlamentarul PPU-sl a transmis o întrebare Comisiei Europene, legată de fondurile alocate pentru siguranța parcărilor pentru camioane în UE, în care a prezentat, complex, riscurile la care se expun șoferii, pe drumurile internaționale.

“Șoferii de TIR sunt o pradă extrem de ușoară pentru hoți, atât timp cât sunt parcări pe șoselele din UE care nu sunt bine iluminate și nici păzite. Sunt situații în care șoferii sunt cu programul la limită și atunci sunt obligați să parcheze în prima parcare de pe traseu. Există parcări care nu sunt iluminate corespunzător, deși firmele de transport plătesc taxe pentru autostrăzi. Sunt frecvente și alarmante situațiile când camioanele și șoferii sunt atacați în parcările din UE de către hoți.

Ce măsuri va lua Comisia, cine va plăti și de unde vor fi alocate fondurile necesare astfel încât toate parcările din UE să întrunească condițiile de securitate și de igienă?”, a scris Maria Grapini.

Comisia a asigurat-o că nevoia de a avea parcări sigure și securizate este în mod clar recunoscută de Regulamentul cu nr. 1315/2013 și că, la nivel european, se acordă finanțare, prin intermediul Mecanismului pentru interconectarea Europei, pentru crearea de spații de parcare sigure și securizate.

“În plus, Comisia lucrează în prezent la un studiu menit să evalueze nevoia de parcări sigure și securizate și să elaboreze standarde comune clare pentru acestea, în beneficiul șoferilor, dar și al transportatorilor rutieri, al expeditorilor de mărfuri și al asigurătorilor. Studiul va fi finalizat până la sfârșitul anului 2018 și va fi prezentat la o conferință care va fi organizată la Bruxelles în noiembrie 2018, marcând astfel importanța acestui subiect pentru sectorul transportului rutier”, o asigură CE pe românca Maria Grapini.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.