Dăncilă rămâne premier până în 2020

0

Vicepremierul Paul Stănescu, preşedinte al PSD Olt, a declarat vineri că prim-ministrul Viorica Dăncilă are „toată susţinerea” atât a partidului, cât şi a guvernului pentru a rămâne în funcţie până la alegerile din 2020.

„Doamna prim-ministru Viorica Dăncilă are toată susţinerea şi a partidului şi a guvernului. Doamna Dăncilă va fi susţinută ca prim-ministru până la alegerile din 2020”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.

Referitor la plângerea penală depusă de liderul PNL Ludovic Orban la adresa premierului, Stănescu a comentat că, la început, a crezut că e o glumă şi că se încearcă înlocuirea unei guvernări aleasă legitim cu una nelegitimă.

„Povestea se repetă. A fost în 2015, e într-adevăr, aşa cum spunea preşedintele Liviu Dragnea, o tentativă de lovitură de stat, la început am crezut că e o glumă şi eu, dar se pare că lucrurile sunt mult mai profunde, pentru că, în momentul în care alianţa la guvernare, PSD şi ALDE, a venit cu un program guvernamental, foarte exact, care este urmărit pas cu pas să îl punem în aplicare, probabil că sunt români, cu ghilimelele de rigoare, cărora nu le convine acest lucru. Unii sunt în campanie electorală, eu cred şi preşedintele României e în campanie electorală, dar asta nu înseamnă că ne e frică. Asta nu înseamnă că prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, nu are tot sprijinul partidului şi al guvernului şi fiţi convinşi că avem forţa să mergem mai departe, chiar dacă alţii încearcă să înlocuiască o guvernare aleasă legitim cu o guvernare nelegitimă”, a subliniat Paul Stănescu.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, spune că toţi membrii Guvernului sunt solidari cu premierul Viorica Dăncilă, după ce pe numele acesteia a fost depusă o sesizare la Parchet, Oprea susţinând că plângei penale pot fi depuse pe numele oricăruia dintre membrii Executivului şi că el şi ceilalţi miniştri nu se tem.

”Ca membru al Cabinetului, aş vrea să vă spun că suntem toţi membrii Cabinetului solidari cu doamna premier Dăncilă, continuăm să ne facem treaba pentru care am fost învesiţi de către colegii parlamentari cu încrederea lor, înţelegem responsabilitatea pe care o avem în funcţiile pe care le deţinem”, a afirmat Radu Oprea într-o conferinţă de presă susţinută vineri după-amiază la sediul PSD Ploieşti.

El a precizat că joi seară a fost alături de pemierul Viorica Dăncilă la două „întâlniri importante” şi că toţi membri Cabinetului îşi continuă activitatea ”zi de zi, ceas de ceas, aşa cum este firesc într-o societate normală”.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri a mai susţinut şi că „de foarte mult timp” o femeie îl ameninţă, prin mesaje pe e-mail,  că îi va face plângere penală, reclamând că nu i-a fost livrată la timp marfă în valoare de o sută de lei de către un curier.

”Am să vă arăt felul în care scrie şi o să constataţi că este un  avocat în spatele acestei plângeri. Sincer, nu am tratat-o niciodată ca pe o chestiune care are importanţă, pentru că mi se pare a unui om care nu are cunoştinţe, comerţul exterior este o chestiune, piaţa internă este o altă chestiune. Uitându-mă la ce se întămplă zilele acestea, mă gândesc că lucrul acesta este posibil pentru oricare membru al Cabinetului. Însă să ştiţi că am vorbit cu ceilalţi colegi au mei şi niciunuia dintre noi nu-i este frică, ne asumăm responsabilitatea şi mergem în continuare să ducem la îndeplinire ceea ce votul popular a spus. Colegii din Parlament ne-au învestit cu încredere, cu responsabilitate şi mergem mai departe”, a mai spus Radu Oprea.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.