Chestorul Cătălin Ioniță pleacă de la șefia Poliției Românie. Vine chestorul Ioan Buda!
Şeful Poliţiei Române a demisionat. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, chestor principal de poliție Cătălin Ioniță a solicitat ministrului afacerilor interne încetarea împuternicirii în funcția de inspector general al Poliției Române. Decizia de schimbare a șefului Poliției Române a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.
„Șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Cătălin Ioniță, a solicitat ministrului afacerilor interne încetarea împuternicirii în funcția de inspector general al Poliției Române. Solicitarea a fost motivată de considerente personale.
Conform prevederilor legale, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a transmis documentele Prim-ministrului Guvernului României împreună cu propunerea de împuternicire în funcția de inspector general al Poliției Române a chestorului general de poliție Ioan Buda, fostul șef al Poliției de Frontieră”, potrivit unui comunicat al MAI.