Jurnaliștii acreditați, umiliți la Camera Deputaților

Măsuri restrictive pentru jurnalişti au fost luate la Camera Deputaţilor, de luni, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, în holul forulului legislativ fiind instalat un „ţarc” pentru reporteri şi operatori. Reprezentanţii serviciului de pază spun că măsura este una administrativă, nedorind să comunice cine a luat decizia şi care este motivul, potrivit news.ro.

„Nu a decis nimeni (măsurile – n.r.), e vorba de buna funcţionare la modul acesta. Cum stăm aici cu banderolele verzi, putem să stăm şi acolo. Nu trebuie să fie nicio decizie scrisă, e vorba de administrativul nostru”, a declarat şeful direcţiei de Afaceri Interne din Camera Deputaţilor, Eduard Bachide.

Reprezentanţii serviciului de pază nu au spus concret de ce a fost luată această măsură, amintind însă de momentul în care un grup de persoane a protestat pe holul Camerei Deputaţilor în ziua moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

Restricţii pentru jurnalişti au fost şi în 27 iunie, în ziua moţiunii de cenzură, când la intrarea în plenul Camerei a fost delimitată o zonă pentru reporteri şi operatori, totodată fiind restricţionat şi accesul la unele lifturi.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.