Cătălin Ivan amenință cu demisia din grupul socialiștilor din PE

0

Europarlamentarul Cătălin Ivan anunţă că va demisiona din grupul socialiştilor din Parlamentul European, începând cu 1 octombrie, dacă nu va fi luată nicio decizie în cazul cererii sale privind excluderea PSD din grupul S&D.

Cătălin Ivan susţine, într-o postare pe Facebook, că a trimis luni conducerii grupului S&D, dar şi fiecărui eurodeputat socialist în parte, cererea sa privind excluderea PSD din grupul socialiştilor europeni, dar şi demisia sa începând cu 1 octombrie, din acest grup, dacă nu se va lua nicio decizie până atunci.

El afirmă că a trecut o lună de la protestele din 10 august şi că este inacceptabil faptul că socialiştii europeni nu au reacţionat în cazul violenţelor din Piaţa Victoriei.

“Consider că tăcerea reprezintă o formă de susţinere a regimului lui Liviu Dragnea şi atunci locul meu nu mai este în acest grup politic“, precizează Cătălin Ivan, potrivit News.ro.

În cererea înaintată conducerii socialiştilor europeni, Cătălin Ivan arată că protestul paşnic din 10 august a fost transformat “într-o luptă de stradă extrem de violentă între jandarmi şi grupuri organizate infiltrate în rândul protestatarilor după un scenariu pregătit din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne“.

“Trebuie menţionat că preşedintele PSD, primul ministru, ministrul de interne şi şeful jandarmeriei sunt toţi din Teleorman, ultimii trei având singura calitate obedienţa faţă de Liviu Dragnea. Acestui scenariu au căzut victime mii de femei, bătrâni şi copii nevinovaţi, iar urmările expunerii la gazul folosit de forţele de ordine sunt greu de anticipat, tot mai mulţi ajungând la spital cu probleme respiratorii sau de piele. Armele şi tehnicile folosite de jandarmerie au fost la limita legii, dacă nu ilegale, o anchetă aflându-se în acest moment în desfăşurare“, spune Cătălin Ivan.

Eurodeputatul român susţine că “democraţia din România a primit o lovitură extrem de dură din partea partidului care, conform valorilor noastre comune, ar trebui să fie garantul democraţiei şi a libertăţii de exprimare“.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.