Tudorel Toader, ţinta unui amplu protest la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Mai multe persoane au venit, vineri dimineaţa, în faţa corpului principal al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi pentru a protesta împotriva fostului ministru al justiţiei, Tudorel Toader, actualul rector al instituţiei de învăţământ superior. Mai mult, în timpul conferinţei „Viitorul sistemului judiciar al Uniunii Europene”, eveniment la care participă preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Koen Lenaerts, preşedintele Tribunalului UE, Marc Jaeger, precum şi înalţi oficiali europeni, mai multe persoane au pătruns în balconul aulei, unde protestat din nou, fiind evacuate la scurt timp, potrivit Agerpres.

„Noi avem o problemă aici în România cu sistemul de justiţie, care a fost distrus de grupul infracţional organizat care a condus ţara în ultimii ani. Unul dintre complicii lui Liviu Dragnea este Tudorel Toader. Este o ruşine şi pentru Universitatea Cuza şi pentru oraşul Iaşi şi pentru România în ansamblu. Trebuie să avem memoria lungă, nu trebuie să uităm că acest om este nociv pentru spaţiul public. Pentru că suntem la Iaşi, îi amintim în permanenţă că nu uităm ceea ce a făcut. Cel mai bun lucru ar fi să aibă perioadă de penitenţă, inclusiv să plece din fruntea universităţii Cuza. Ceea ce a făcut el şi, în general, oamenii alături de care a fost, vor avea avea consecinţe pe termen lung. Astăzi, când avem un înalt reprezentant european, spunem că noi suntem atenţi la justiţie, că susţinem statul de drept, că oameni care aveau funcţii temporare înalte în statul român nu ţin cont de cutume, de legi de oameni” a spus istoricul Dorin Dobrincu, fostul director al Arhivelor Naţionale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.