Ponta, un nou atac dur la adresa lui Dăncilă

Victor Ponta desființează strategia Vioricăi Dăncilă la conducerea PSD și alegerile prezidențiale și are câteva sfaturi pentru actuala echipă de conducere social-democrată. Liderul Pro România spune că nici Călin Popescu Tăriceanu sau Gabriela Firea nu ar fi câștigat în fața lui Klaus Iohannis, în turul doi, dar că nu ar fi obținut un scor atât de mic precum Viorica Dăncilă.

„Nu cred că nici Tăriceanu sau Firea nu îl băteau pe Iohannis în turul doi, dar sigur nu luau acest scor, luau mult mai mult. Dar dacă o pui pe Olguța Vasilescu șef de campanie, de ce te miri că ai luat scorul lui Vadim Tudor? (…) Doamna Dăncilă a greșit grav, a pierdut tot”, a declarat Victor Ponta luni seară, la postul public de televiziune.

Despre Marcel Ciolacu, spune că este „mai structurat la minte”, față de alți lideri PSD sau de Dăncilă.

„Nu spun eu dacă e o variantă bună sau nu, e treaba lor. PSD are nevoie de lidership. În al doilea rând, are nevoie (PSD – n.red.) împreună cu noi, cei de la PRO România, să înțelegem ce se întâmplă în Diaspora. Și eu am luat bătaie în Diaspora, dar nu așa. Dacă iei 7% înseamnă că ai o problemă socială acolo. Apoi, trei sferturi din primarii PSD o să plece la PNL, că așa sunt învățați, banii vin de la MDRAP”, a declarat Victor Ponta.

”Nu, eu nu mă întorc membru în PSD. Pe mine de ce m-a împins Dragnea ca să candidez la prezidențiale? Ca să îmi ia locul. Dar astea sunt lecțiile trecutului (…) Cred că fără o opoziție puternică, cei de la Putere vor face exact ce s-a întâmplat în 2010-2011 când credeau că pot face ce vor”, a mai declarat liderul PRO România, Victor Ponta.

”Va fi în Parlament în primul rând, pentru că noi am cam mai rămas în Opoziție. Bineînțeles că m-au căutat, am vorbit despre ce e de făcut în viitor. Cred că am procedat corect nevotând Guvernul Orban (…) Dacă PSD nu o să se schimbe cu adevărat și nu vor schimba modul în care fac politică, PRO România nu poate crește până la vară, așa că nu se va câștiga niciun oraș în 2020”, a dat asigurări Ponta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.