Aprovizionarea României cu imunoglobulină, afectată de coronavirusul din China
Coronavirusul închide centrele de transfuzii din China şi pune în pericol aprovizionarea României cu imunoglobulină, avertizează Florin Hozoc, CEO al Life Solutions Group, importator imunoglobulină în România.
„În conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, autoritățile chineze au dispus suspendarea activităților de colectare de sânge, plasmă, celule stem și alte țesuturi umane în toate zonele afectate de epidemia de coronavirus. Organizația Mondială a Sănătății a avertizat zilele trecute că virusul ar putea fi transmis prin sânge și alte celule de origine umană chiar înainte de a fi detectabil.
În China se colectează anual peste 7.600.000 litri de plasmă pentru fracționare, multe dintre centre fiind private. Astfel, China își asigură peste 60% din consumul de medicamente derivate din plasmă.
Suspendarea activităților de colectare de plasmă umană va duce la o creștere de peste 100% a importurilor de imunoglobulină și alte derivate din plasmă umană, ceea ce va determina o accentuare a deficitului global de medicamente din plasmă și în special de imunoglobulină.
Primele țări care sunt vulnerabile în fața acestei situații de criză generate de epidemia de coronavirus sunt cele care oferă cele mai mici prețuri la medicamentele din plasmă și care nu colectează plasmă pentru fracțioanare. România este victimă sigură.
Situația este cât se poate de gravă, însă șefii sistemului nostru de transfuzii nici măcar nu sunt conștienți de ea”, susţine Florin Hozoc, într-o postare pe contul de Facebook.