Proteste violente la Belgrad împotriva reinstaurării restricțiilor de circulație în lupta împotriva noului coronavirus

0

Aproximativ 60 de persoane au fost rănite, iar alte aproximativ 20 au fost arestate în cursul manifestaţiilor violente de marţi seara, la Belgrad, împotriva unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii în lupta împotriva unei accelerări a pandemiei covid-19, a anunţat miercuri poliţia, relatează AFP.

Avem 43 de poliţişti răniţi şi dispunem de informaţii despre 17 manifestanţi răniţi”, a anunţat la televiziunea naţională (RTS) directorul poliţiei Vladimir Rebic. El a anunţat, de asemenea, 23 de arestări, adăugând că trei cai ai Poliţiei Călare au fost răniţi.

Mii de manifestanţi furioşi s-au adunat în faţa sediului Parlamentului, după ce preşedintele Aleksandăr Vucici a anunţat marţi că urmează ca sârbii să rămână din nou acasă în weekend.

Manifestaţia – calmă la început – a degenerat în incidente cu poliţia, care tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, care aruncau cu pietre şi alte proiectile în forţele de ordine.

Critici ai Guvernului îi reproşează faptul că a gestionat prost pandemia covid-19, ridicând în mod accelerat izolarea iniţială, cu scopul de a putea organiza alegerile de la 21 iunie, în care partidul prezidenţial aflat la putere a obţinut o largă victorie.

Aleksandr Vucici a evocat o situaţie sanitară ”alarmantă” şi spitale depăşite de aproape 4.000 de bolnavi de covid-19.

Incidentele au izbucnit după ce un grup de protestatari de extremă dreapta, potrivit presei locale, au pătruns cu forţa în Parlament, după care au fost respinşi de poliţie.

Vehicule de poliţie şi pubele au fost incendiate. În faţa sediului Parlamentului, un bulevard era acopeir cu bucăţi de beton şi alte fragmente.

Postul de televiziune N1 a difuzat imagini cu violenţe ale poliţiei, unde este surprins un grup de trei bărbaţi tineri aşezaţi pe bancă în apropierea sediului Parlamentului care au fost bătuţi cu bastoane de către poliţişti antirevoltă care treceau prin faţa lor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.