Proteste: Mii de bulgari cer demisia guvernului Boiko Borisov

Mii de bulgari au ieşit în stradă duminică pentru a patra seară consecutiv protestând împotriva corupţiei şi cerând demisia guvernului conservator al prim-ministrului Boiko Borisov, informează luni France Presse. 

Peste 3.000 de persoane au demonstrat, la Sofia, timp de câteva ore în faţa sediului guvernului, scandând „Mafia” şi „Demisia”. Protestatarii au mărşăluit de asemenea în faţa parlamentului, blocând traficul într-o mare parte din centrul capitalei până târziu, în timpul nopţii.

Ministerul de Interne a anunţat seara târziu că mitingul din capitală s-a încheiat fără incidente. Sute de persoane au demonstrat de asemenea împotriva guvernului duminică în cel puţin zece alte oraşe din Bulgaria.

Protestele au început joi la Sofia împotriva percheziţiilor ordonate de parchet şi efectuate de poliţişti înarmaţi şi procurori la sediul preşedinţiei bulgare. Percheziţiile au fost interpretate de protestatari ca un atac asupra preşedintelui Rumen Radev, sprijinit de socialişti.

Radev este foarte critic faţă de guvernul conservator. El l-a acuzat sâmbătă că are un „caracter mafiot” şi a cerut demisia prim-ministrului Boiko Borisov, ceea ce acesta a refuzat. Protestatarii au lansat duminică o petiţie online prin care cer plecarea lui Borisov de la putere.

Vineri, în timpul manifestaţiei de la Sofia, s-au înregistrat violenţe. Optsprezece protestatari au fost arestaţi, dintre care doi au fost bătuţi violent şi au trebuit spitalizaţi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.