Sondaj IMAS: Liberalii conduc detașat, Ciolacu duce PSD pe toboganul electoral!

0

PSD a ajuns la o intenţie de vot de 20,8, după ce luna trecută era la 23,4, arată ultimul sondaj al IMAS, realizat la comanda Europa FM. Liberalii sunt în continuare pe primul loc în topul preferinţelor. Barometrul Europa FM a fost realizat de IMAS în perioada 6 – 26 august, pe un eşantion de 1010 persoane şi are o marjă de eroare de 3,1%.

Sondajul realizat de IMAS chiar înaintea campaniei electorale pentru alegerile locale indică o scădere semnificativă pentru PSD, de la 23,4% în iulie la 20,8% în această lună.

Pentru PSD este cel mai slab scor din ultimele 8 luni. Doar în ianuarie a mai înregistrat partidul condus de Marcel Ciolacu un procentaj mai slab (20,6%), în rest având între 23 şi 25 de procente.

Pentru PNL, luna august nu aduce schimbări majore. Liberalii sunt creditaţi cu 33,6% din intenţiile de vot.

Pe locul 3 în ierarhia politică este Alianţa USR – Plus, cu 18,3% din opţiuni – o uşoară creştere faţă de luna iulie, când Alianţa era pentru prima dată inclusă în sondaj.

Pro România creşte în această lună, ajungând la 10,6%, după ce în iulie partidul lui Victor Ponta cobora la 9,7%.

UDMR staţionează deasupra pragului electoral cu 5,7%, după ce în iunie era creditată cu doar 3,4%, iar în iulie înregistra o revenire (5,6%).

PMP rămâne sub limita care i-ar permite să intre în Parlament (4,1%), iar ALDE scade şi mai mult în sondaje, fiind creditată cu doar 2,4% din intenţiile de vot.

Pentru formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu este cel mai slab scor, reprezentând mai puţin de o treime din procentajul pe care îl avea în urmă cu exact un an (7,4% în august 2019).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.