Economia Chinei, creștere „explozivă” în plină pandemie de COVID-19!

0

Economia Chinei, a doua cea mai mare a lumii, a crescut cu 4,9% în trimestrul iulie-septembrie comparativ cu acum un an, potrivit unor statistici apărute luni.

După un avans de 3,2% în trimestrul doi, nivelul de +4,9% înregistrat în iulie-septembrie se apropie de pasul de creștere de +6% pe care China îl avea înainte de izbucnirea pandemiei.

Guvernatorul Băncii Centrale a Chinei, Yi Gang, declara duminică că oficialii estimau o creştere economică de 2% în acest an. „Economia chineză rămâne rezistentă, cu un mare potenţial. Anticipăm că recuperarea va continua, ceea ce va ajuta la recuperarea globală”, a mai declarat el.

Potrivit The Guardian, este de aşteptat ca China să fie singura economie din G20 care va avea o creştere în acest an, în vreme ce economia globală ar urma să se contracte cu 4,4%.

Analiştii mai spun că puterea de recuperare a economiei chineze este încă incertă având în vedere dezechilibrele de dezvoltare dintre diverse regiuni, pierderea de locuri de muncă, datoria publică, dar şi problemele privind comerţul, cauzate de relaţia tensionată cu SUA şi deteriorarea relaţiilor cu alţi parteneri comerciali.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.