Șase localități din Ilfov intră în carantină de sâmbătă!

Localităţile Otopeni, Popeşti-Leordeni, Mogoşoaia, Corbeanca, Dobroeşti şi Măgurele ar urma să intre în carantină de sâmbătă, de la ora 22:00, conform propunerii avizate de INSP.

Pentru a fi pusă efectiv în aplicare, decizia mai are nevoie de aprobarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, apoi și de cea a Departamentului pentru Situații de Urgență.

În prezent, la nivelul județului Ilfov, sunt zece localități cu cele mai mari rate de infectare, de peste 9 la mia de locuitori, până la peste 11, potrivit raportului Direcției de Sănătate Publică Ilfov. Dintre acestea, patru au intrat deja in carantină.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Ilfov, vineri, ratele de infectare cumulate în ultimele 14 zile la mia de locuitori în cele șase localități care ar urma să intre în carantină au fost:

Dobroești – 10,25

Mogoșoaia – 9,96

Corbeanca – 9,63

Măgurele – 9,62

Otopeni – 9,57

Popești-Leordeni – 9,54

În ultimele două zile, joi și vineri, patru localități limitrofe Capitalei au intrat în carantină, pe o perioadă de 14 zile, din cauza ratelor de infectare foarte mari.

Este vorba de Clinceni și Berceni, cu o rată de infectare, vineri, de 10,70, respectiv de 11,39, care au intrat în carantină deja de joi, de la ora 22:00.

Celelalte două localități sunt Chiajna şi Bragadiru, cu o rată de infectare, raportată vineri, de 10,78, respectiv de 10,50, care au intrat în carantină de vineri de la ora 22:00.

Vineri, rata de infectare în judeţul Ilfov a crescut la 7,89 la mia de locuitori, un salt de aproape un punct față de valoarea de joi – 6,78.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.