Navalnîi, atac dur la adresa lui Putin: „Nu poţi întemniţa sute de mii şi milioane de oameni!„

0

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au cerut eliberarea lui Aleksei Navalnîi, condamnat marţi la trei ani şi jumătate de închisoare, însă Ministerul Rus de externe, le-a transmis “să nu intervină în treburile interne, ale unui stat suveran”.

Verdictul împotriva lui Aleksei Navalnîi a fost marcat de proteste spontane, soldate cu peste 1.400 de arestări. Opozantul rus a declarat de la bun început că nu recunoaşte legalitatea procesului, pe care l-a considerat un “circ”, dar a făcut şi o prefeţie tăioasă: „Au existat Alexandru Eliberatorul şi Iaroslav cel Înţelept. Putin va rămâne în istorie drept Vladimir cel care pune Otravă în Chiloţi”.

Navalny are și o explicaţie pentru ceea ce i se întâmplă, „Toate astea au loc din cauza urii şi a fricii unui singur om, pe care l-am ofensat de moarte prin simplul fapt că am supravieţuit tentativei de asasinat pe care a ordonat-o„, mai spune opozantul lui Vladimir Putin, citat de inquirer.com.

Aleksei Navanîi nu şi-a făcut iluzii în privinţa verdictului, dar n-a scăpat ocazia de a-i îndemna pe ruşi să continue protestele. „Nu contează cum se termină pentru mine acest anume proces. M-ar putea întemniţa pe alte acuzaţii. Ideea este: arestezi unul, sperii milioane. Sper că ruşilor să nu le fie frică. Asta nu e o demonstraţie de forţă! Toată paza asta, cuşca în care sunt ţinut, sunt o demonstraţie de slăbiciune! Nu poţi întemniţa sute de mii şi milioane de oameni„.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.