Federația Silva trage un nou semnal de alarmă: „Așa nu se mai poate. În ultimele luni, alți trei pădurari au fost agresați de hoții de lemne!”

0

Din păcate, odată cu venirea iernii, presiunea asupra pădurilor s-a intensificat, iar trei silvicultori, pădurari în cadrul direcțiilor silvice Vâlcea, Sălaj și Argeș au căzut victime ale infractorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos din fondul forestier național.

Aceste cazuri vin să completeze tabloul sumbru al agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic, în urma cărora, în ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au fost omorâți de hoții de lemn,  iar peste 700 de silvicultori au fost atacați de infractori, suferind agresiuni și vătămări corporale grave, amenințări cu moartea, precum și distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuințe, anexe gospodărești, sedii administrative, etc).

Pe fondul intensificării agresiunilor asupra personalului silvic, care au culminat cu cele două cazuri de pădurari uciși în anul 2019 în timp ce îndeplineau serviciul de pază a pădurilor (13 septembrie 2019 – pădurarul Gorcioaia Răducu – Direcția Silvică Iași și 16 octombrie 2019 – pădurarul Pop Liviu Pavel – Direcția Silvică Maramureș), în anul 2019 Parlamentul României a modificat OUG nr. 59/2000 Statutul personalului silvic, iar prin noul act normativ a fost creată baza legală pentru redarea demnității profesiei de silvicultor, pentru întărirea autorității silvicultorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru asigurarea dotărilor necesare desfășurării activităților de teren, pentru asigurarea unor condiții decente de muncă, de salarizare și de pensionare a personalului silvic, dar, din păcate, Legea nr. 234/2019 care a completat și modificat Statutul personalului silvic, nu este nici în prezent pe deplin respectată și aplicată.

Federatia Sindicatelor Silva a solicitat oficial, în data de 11.02.2021,  sprijinul și intervenția conducerii Ministerului Mediului Mediului Apelor si Pădurilor  și a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru ca în anul 2021 să fie asigurate cu prioritate fondurile necesare pentru dotarea personalului silvic de teren cu uniformă de serviciu, armament de serviciu, dispozitive de apărare, mijloace de comunicație și de transport, pentru plata contribuțiilor sociale în cazul locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, precum și plata drepturilor salariale conform Contractului Colectiv de Muncă și a Statutului personalului silvic.

Pentru descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor, a fost solicitată intervenția conducerii ministerului în vederea modificării și completării Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prin includerea personalului silvic în categoriile prevăzute la art. 257 alin. 4, alături de polițiști și jandarmi, în cazul cărora faptele de amenințare, lovire și vătămare corporală comise asupra acestora se sancționează cu pedepse mai aspre.

Totodată, Federația Silva a solicitat intervenția Procurorului General al României pentru monitorizarea actelor de cercetare şi urmărire penală ce se efectuează în cazurile de agresiune îndreptată împotriva personalului silvic şi dispunerea de măsuri în scopul efectuării cu celeritate a cercetărilor pentru identificarea, anchetarea și pedepsirea autorilor agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic.

Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare, prin toate mijloacele legale, aplicarea prevederilor Statutului personalului silvic, modificat și completat prin Legea nr. 234/2019 și a Contractului Colectiv de Muncă, inclusiv prin organizarea, dacă va fi cazul, a unor acțiuni de protest.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.