Premierul Cîțu va media scandalul dintre Nicușor Dan și consilierii generali USR PLUS: „Avem nevoie de un buget al Bucureștiului rapid”

0

Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, după ședința de guvern, că se va implica în scandalul de la București dintre consilierii USR PLUS și primarul general Nicușor Dan. Cîțu spune că va avea o discuție cu copreședintele USR PLUS Dan Barna și că îi va invita la discuții pe consilierii din București pentru a media disputa. „Avem nevoie de un buget al Bucureștiului rapid”, a declarat Cîțu.

Întrebat dacă funcționează coaliția, după cea mai recentă dispută pe bugetul Capitalei, Cîțu a spus că „funcționează foarte bine”. Premierul spune însă că nemulțumirile din București trebuie rezlovate rapid.

„Coaliția funcționează foarte bine. Am auzit în timpul ședinței de guvern că bugetul Capitalei nu a fost adoptat. O să am o discuție și o să vorbesc cu domnul Barna să îi chemăm pe cei de la București să vedem, cum putem să rezolvăm situația, care sunt nemulțumirile. Trebuie să avem un buget al Bucureștiului rapid. Sunt investiții care trebuie făcute, dar vom avea o discuție și ne vom implica să avem o rezolvare cât mai repede”, a declarat Florin Cîțu.

Bugetul Bucureștiului, în forma propusă de primarul general Nicușor Dan, nu a fost adoptat miercuri, în ședința Consiliului General al Municipiului București. Proiectul a fost respins după ce grupul consilierilor USR PLUS, cel mai numeros din Consiliul General, a anunțat că nu îl va vota întrucât ar avea veniturile supraevaluate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.