Alina Gorghiu laudă „propunere corectă a premierului Cîțu”: „Soluția este una singură: vaccinarea!” 

Share:

Senatoarea PNL de Timiș, Alina Gorghiu, îi încurajează pe cei care nu s-au imunizat împotriva coronavirus să o facă cât mai repede. Într-un mesaj postat pe o rețea socială, aceasta a vorbit despre posibilitatea relurii, de la 1 iunie, a evenimentelor publice și a celor private, dar și despre noile variante pentru cei care nu s-au imunizat încă (vaccinul Johnson&Johnson, centrele drive-thru).

„Veste bună de la Guvern! O propunere atât de așteptată, care ne ajută să funcționăm normal. De la 1 iunie ar putea fi reluate atât evenimentele publice (precum concertele), cât și cele private (de genul nunților și botezurilor) pentru persoanele vaccinate. O propunere corectă și firească a premierului, la care subscriu. Ar fi păcat să irosim tot efortul pe care l-am depus până acum pentru a reveni la normalitate.

Dacă vrem să ne facem planuri de vacanță și să luăm parte cât mai mulți la evenimente publice și private, soluția este una singură: vaccinarea!  Toti vrem sa meargă economia, toți vrem să stăm lângă oameni vaccinați, care nu risca sa îmbolnăvească pe nimeni.

Resurse în plus, față de cele care le știm deja, sunt: de vineri se deschide vaccinarea fără programare în toate centrele din țară, peste 18.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson sunt disponibile pentru medicii de familie din 20 de județe care îşi pot vaccina de acum pacienții. Plus că există și centre drive-thru. Trebuie să fim responsabili pentru a reveni la normalitate!”, a precizat Alina Gorghiu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.