Ministrul Drulă îl pune la punct pe Ion Rădoi: Vrea să facem cartela de metrou oricât de scumpă, ca să acoperim cheltuielile lui și ale rețelei pe care o conduce!

0

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, i-a transmis sindicalistului Ion Rădoi că este „iresponsabil” pentru că anul trecut a negociat creșterea salariilor în timp ce situația financiară a Metrorex era dificilă. Mesajul ministrului Transporturilor după ce liderul de sindicat de la metrou a propus un preț de 50 de lei pentru o călătorie.

„Dacă e să ne luăm după liderul sindical Rădoi, ar trebui să facem cartela de metrou oricât de scumpă, ca să acoperim cheltuielile lui și ale rețelei pe care o conduce. În niciun caz nu putem lua în serios o astfel de afirmație”, i-a răspuns Cătălin Drulă lui Ion Rădoi.

Ministrul Transporturilor susține că pentru că Metrorex era într-o situație financiară dificilă și că, în pofida acestor condiții, sindicalistul Ion Rădoi a negociat creșterea salariilor – „un gest iresponsabil”, mai spune Cătălin Drulă.

„Compania Metrorex nu a achitat încă la bugetul de stat 213 milioane de lei reprezentând contribuțiile sociale ale angajaților pentru anul trecut. În plus are salariați care nu au trecut pe la serviciu”, a anunțat marți ministrul.

Liderul sindicatului de la Metrou, ion Rădoi, susține că peste tot în lume metroul este subvenționat și, pentru a deveni compania rentabilă, prețul unei călătorii ar trebui majorat la aproximativ 50 de lei.

„Anul trecut nu s-au plătit dările pe salarii, contribuțiile de șomaj, de asigurări sociale, de sănătate. Și în condițiile în care compania nu și le-a plătit, pentru că era într-o situație dificilă financiar, sindicatul a negociat cu sine însuși și a crescut salariile cu 18%. Eu gest mai iresponsabil nu am văzut.

Dumnealor au încasări de 10 milioane, primesc de la stat subvenție de 50 de milioane și au cheltuieli de 100 de milioane. Au o pierdere uriașă de 40 de milioane pe lună”, a mai declarat ministrul Cătălin Drulă, miercuri seară, la un post TV.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.