Liderii PSD, pe culmile disperării. Revocarea lui Renate Weber de la șefia Avocatului Poporului, o lovitură dură pentru Ciolacu&co!
Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcţia de Avocat al Poporului. Ludovic Orban i-a reproșat Renatei Weber încălcarea Constituției și a legilor țării şi a precizat că, până la finalul sesiunii parlamentare, va exista un nou avocat al poporului.
Concret, deputaţii şi senatorii au votat, miercuri, proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului. S-au înregistrat 247 de voturi „pentru”, 32 ‘împotrivă’, iar un parlamentar nu a votat.
„Îi reproșez încălcarea Constituției și a legilor țării. Vom pune un al Avocat al Poporului până la finalul lunii iunie. Când vom avea o decizie o vom face publică”, a precizat Ludovic Orban.
Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, în plenul reunit de marţi, rapoartele de activitate privind Avocatul Poporului pe anii 2018, 2019 şi 2020.
Renate Weber a afirmat că, dacă rămâne fără funcția de Avocat al Poporului, și-ar găsi cu siguranță ceva de făcut.
„Folosirea instrumentelor puse la dispoziție, legale, de statul de drept mi se par chiar o obligație. Până la urmă e vorba de un principiu”, a afirmat Renate Weber.