Protest în fața Palatului Cotroceni: Oamenii i-au cerut, în stradă, președintelui să intervină pentru Roșia Montană!
Activiști de mediu alături de numeroși cetățeni au protestat, duminică seara, în fața Palatului Cotroceni. Cei prezenți i-au cerut președintelui Klaus Iohannis să intervină ca mediator în conflictul generat de posibila retragere a dosarului Roșia Montană de la UNESCO. În mod paradoxal, deși protestul a fost unul pașnic, autoritățile s-au arătat deranjate și au dat amenzi pentru organizarea acțiunii de la palatul prezidențial.
Protestul a fost organizat de Comunitatea Declic, împreună cu Uniți Salvăm, Rosia Montana în UNESCO World Heritage, Funky Citizens, Mining Watch România, Prietenii Roșiei Montane, Corupția Ucide și Evoluție în Instituție.
Protestatarii au venit însoțiți de un elefant masiv de “aur”. Asta, deoarece președintele Klaus Iohannis este cunoscut pentru faptul că observă “elefanții” din încăpere, mai precis pe cei de la Guvern. Dar elefantul mare și auriu pe care scrie Roșia Montană încă nu a fost remarcat de la Cotroceni.
“Oricâte guverne și președinți s-ar schimba, noi vom fi în stradă pentru a apăra Roșia Montană ori de câte ori e pusă în pericol de politicieni. Am demonstrat asta de fiecare dată, cu miile și zecile de mii în stradă. După această seară, așteptăm o reacție promptă din partea președintelui Klaus Iohannis, care trebuie să devină mediator în problema Roșiei Montane’’, a declarat Roxana Pencea Brădățan, coordonator campanii Declic.
Protestatarii din fața Palatului Cotroceni i-au cerut Președintelui Klaus Iohannis să intervină și să se asigure că premierul dă un mandat ferm pentru delegația României de la Reuniunea Comitetului UNESCO.
“Ne îngrijorează atât dualitatea premierului, cât și faptul că pare că nu înțelege că mineritul nu mai e ce-a fost. Într-o tonă de piatră de la Roșia Montană e risipit puțin peste un gram de aur. Pentru a-l extrage, trebuie să arunci totul în aer, să macini piatra fin precum făina, apoi să înmoi totul în cianură ca să separi aurul de pământ. Nu văd cum ai mai putea păstra minele de pe vremea romanilor în craterul care rămâne în locul muntelui’’, a declarat Tudor Brădățan, director executiv Declic.
Deși protestul a fost unul pașnic, în care oamenii prezenți au cerut președintelui să medieze problema includerii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, organizatorii au fost amendați de Jandarmerie. Pretextul invocat a fost unul de natură birocratică: notificarea pentru protest a fost trimisă cu puțin sub 72 de ore înainte de acțiune.
”Vom contesta în instanță amenda primită de la jandarmerie. Nu putem să nu observăm că, din nou, pe subiectul Roșia Montană se încearcă cenzurarea mesajului cetățenilor. Am pățit și cu spațiul publicitar refuzat pe acest subiect, acum am primit o amendă pentru că „nu am avut dosar cu șină”. Nu ne pot opri, oricâte piedici încearcă să ne pună”, a spus Tudor Brădățan, directorul executiv al Declic.
Pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO s-au pronunțat numeroase forumuri și asociații profesionale care au ca misiune protejarea patrimoniului. Evaluarea experților spune că Roșia Montană îndeplinește toate criteriile pentru a fi inclusă pe lista patrimoniului mondial. Dacă dosarul e retras, întreaga procedură, care se poate întinde pe parcursul mai multor ani, trebuie reluată de la zero.
Aceasta nu este prima dată când Guvernul României acționează contrar interesului public de protecție a patrimoniului național. În 2018, Guvernul Dăncilă a cerut în Plenul Comitetului UNESCO amânarea luării unei decizii privind situl Roșia Montană.
Comitetul UNESCO se va reuni acum începând cu 21 iulie, sesiune în cadrul căreia va fi dezbătut și dosarul Roșia Montană.