PSD spulberă PNL și USR PLUS în sondajele de opinie

Share:

Partidele din coaliţia de guvernare se prăbuşesc în sondaje la un an de la alegeri, potrivit unei analize a publicaţiei europene politică.eu. PSD a urcat foarte mult în preferinţele alegătorilor, ajungînd la un scos aproapiat de cât au la un loc toate partidele din coliţia de guverare. Surpriza o reprezintă însă AUR care a depăşit Alianţa USR PLUS.

Sondajul prezentat de politică.eu arată că PSD a ajuns în prezent la 34% din opțiunile electoratului (față de 28,9% la alegerile din 2020), în vreme ce PNL ar fi scăzut la 18% (față de 25,2% în 2020).

Cea mai mare surpriză o reprezintă creșterea AUR la 14% (9,1% la alegeri), față de cele 12% pe care le-ar avea USR PLUS (15,4% la alegeri). UDMR se menține la nivelul pragului electoral de 5% (5,7% la alegeri). În aceste condiţii, PSD are aproape cât toate partidele din coaliţia de guvernare la un loc.

De altfel, un alt sondaj realizat doar cu o luna în urmă, realizaz de INSCOP privind evoluția votului în perioada mai 2019 – iunie 2021, plasează tot PSD pe primul loc în clasament, cu 30,2% în iunie 2021, față de 25,5% în mai 2019.

Datele din iunie 2021 sunt extrase din sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Partea a II-a, realizat la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

Sondajul INSCOP arată că PSD ar fi înregistrat cea mai mare creștere – de la 25,5% în mai 2019, la 30,2% în iunie 2021. PNL – aflat pe poziția a doua – a înregistrat o scădere de 1% – de la 27,7% în mai 2019, la 26,6% în iunie 2021, în timp ce USR-PLUS, care era creditat cu 16,5% în mai 2019, ar fi ajuns la 13,2% în iunie 2021, sub AUR. Partidul lui George Simion, chiar dacă a înregistrat o scădere din februarie 2021, ar avea 14,2%.

„În mod normal, în primele 6-12 luni după preluarea guvernării, partidele aflate la putere ar fi trebuit să aibă scoruri semnificativ mai mari decât cele obținute în alegeri. Situația este însă diferită, partidele aflate la putere având o intenție de vot similară sau chiar sub votul de la alegerile din urmă cu 7 luni. Explicațiile sunt mai multe de la climatul de neîncredere determinat de pandemie, până la sincopele activității guvernamentale”, spune Remus Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.