Cătălin Drulă, o nouă victorie în fața sindicalistului Ion Rădoi

0
Fostul ministru USR al Transporturilor Cătălin Drulă a câștigat procesul pe care i l-a intentat sindicatul angajaților de la metrou condus de Ion Rădoi. Decizia instanței nu este însă definitivă. Procesul a fost deschis de Rădoi pentru defăimare, după ce Drulă a comparat sindicatul de la metrou cu mafia.
După două amânări, Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată plângerea sindicatului de la metrou (USLM). Decizia nu este însă difinitivă, putând fi atacată cu apel.

„Astăzi am câștigat procesul pe care mi l-a intentat USLM, sindicatul de la metrou. Mă acuzaseră de defăimare pentru că aș fi făcut “afirmații care au avut un impact foarte mare asupra demnității, onoarei și reputației membrilor USLM”. În fapt, nu am făcut decât să nu întorc capul și să spun niște adevăruri pe care zeci de miniștri le evitaseră. Sper ca noua conducere a ministerului să nu revină la vechile practici prin care ministrul stă ghiocel în fața intereselor nelegitime ale unor lideri de sindicat”, a reacționat fostul ministru Cătălin Drulă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.