Primarul general, Nicușor Dan, „taie în carne vie”: Peste 80 de controale au avut loc pe șantierele din Capitală!
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat, marţi, că peste 80 de controale au avut loc pe şantierele din Capitală, iar poliţiştii au aplicat zeci de amenzi, a căror valoare depăşeşte 280.000 de lei.
Nicuşor Dan a precizat că autorităţile au descoperit numeroase încălcări ale legii numai prin primele trei luni din 2022.
„În primele trei luni ale anului, polițiștii locali au făcut 85 de controale pe șantierele de construcții din București, iar 41 de firme au fost amendate cu 282.000 de lei în total pentru diferite încălcări ale legislației. Chiar săptămâna trecută, o firmă din nordul Capitalei a primit amenda maximă legală – 15.000 de lei – pentru că, din cauza prafului de pe șantier, aerul din zonă devenise irespirabil.
Controalele continuă, verificându-se inclusiv dacă firmele de construcții țin cont de prevederile Brevetului verde, emis de Consiliul General, care impune o serie de reguli de bază privind protecția mediului pe teritoriul Capitalei”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.
Cu doar o zi înainte, Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei, l-a acuzat pe Nicuşor Dan că a recurs la tăieri pentru cele 16 instituţii de cultură din Bucureşti, ceea ce „nu rezolvă dezechilibrele din bugete, ci omoară cultura”. De asemenea, prim-vicepreşedintele PSD a catalogat bugetul Primăriei Capitalei pe anul 2022 drept unul „sărăcăcios”, motiv pentru care consilierii generali social-democraţi ” nu au putut gira un dezastru”.