Ursula von der Leyen, despre aderarea accelerată a Ucrainei la UE: Sper ca peste 20 de ani, când ne uităm în urmă, să putem spune că am făcut ceea ce trebuie!

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a vorbit încă o dată despre aderarea Ucrainei la UE, în baza unei proceduri accelerate. 

Oficialul Comisiei Europene s-a adresat reprezentanților statelor din UE cu doar 12 zile înainte de summitul blocului comunitar ce pune pe masă aderarea statului condus de Volodimir Zelenski.

În opinia Ursulei von der Leyen, statele membre ale Uniunii Europene se vor afla în fața unei „decizii istorice” în perioada 23-24 iunie, informează presa internațională.

Totodată, președinta Comisiei Europene a dat semne de îndoială, cu privire la candidatura Ucrainei pentru integrarea în UE.

„Sper ca peste 20 de ani, când ne uităm în urmă, să putem spune că am făcut ceea ce trebuie”, a declarat președinta Comisiei Europene în timpul călătoriei de întoarcere din Polonia.

În plus, Ursula von der Leyen a mai subliniat că marea provocare va fi obținerea unei poziții unanime din partea statelor membre, care să fie de acord la unison în cadrul summitului UE. Astfel, președinta Comisiei așteaptă o poziție „care să reflecte amploarea deciziilor istorice”.

Liderul executivului UE a anunţat sâmbătă, 12 iunie, în timpul celei de-a doua călătorii la Kiev, că decizia Comisiei Europene cu privire la cererea Ucrainei de a adera la blocul comunitar este aşteptată până la finalul săptămânii viitoare.

În plus, von der Leyen i-a reamintit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că în ciuda progreselor bifate în privinţa reformelor administrative şi în alte domenii, mai rămân multe de făcut.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.