Nicușor Dan taie „în carne vie”. Primarul general a sesizat DNA pentru nereguli la Protecția Animalelor!

Share:

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat luni că a depus la DNA o plângere privind posibile nereguli la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), nereguli constatate în urma unui control al primăriei. Nicușor Dan reclamă că ambulanțele veterinare cumpărate de ASPA nu au nici până acum autorizația să funcționeze potrivit scopului pentru care au fost achiziționate.

„Am decis sesizarea DNA pentru nereguli grave petrecute la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor în perioada 2018-2020. Aceste nereguli reies dintr-un raport al Corpului de Control al Primarului General, pe care l-am trimis în control la ASPA în perioada mai – iunie a anului curent.

Chestiunea cea mai flagrantă ține de cumpărarea de ambulanțe veterinare, existând suspiciuni serioase despre ilegalități în achiziție. E vorba, în fond, de o bătaie de joc pe bani publici, inclusiv pentru faptul că nici până azi aceste ambulanțe nu au autorizația pentru a funcționa potrivit scopului declarat al achiziției”, a scris Nicușor Dan într-un mesaj pe Facebook.

Astfel de lucruri sunt intolerabile și nu le tolerez nici la ASPA, nici la alte instituții care țin de Primăria Capitalei.

Luna trecută, directorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Mina Drăghici, și-a dat demisia din funcție, în urma unor nereguli semnalate de controalele efectuate de Curtea de Conturi și Corpul de Control al Primăriei București.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.