Vlad Voiculescu îi cere demisia primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, după trimiterea acestuia în judecată!

Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, îi cere demisia lui Robert Negoiţă, după ce primarul Sectorului 3 a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi un prejudiciu de peste 500 de milioane de lei.

„Nu ne mai surprinde, un alt primar care se trage din PSD a fost trimis azi în judecată. De data asta, e vorba de domnul Negoiţă de la Sectorul 3 şi e vorba de un prejudiciu uriaş adus cetăţenilor: peste 500 de milioane de lei. Pentru că domnul primar a aranjat contractul de salubrizare cu firma lui Silviu Prigoană şi a plătit tarife umflate, în loc să organizeze licitaţii publice pentru acest serviciu. Se impune o demisie, domnule Negoiţă! Pentru acest contract păgubos, dar şi pentru vacanţele pe bani publici cu iubita, pentru toate plăţile făcute pentru lucrări care nu au fost realizate, pentru atribuirea de contracte de zeci de milioane de lei fără licitaţie (vedeţi proiectul de reamenajare a Parcului Pantelimon)”, a susţinut Vlad Voiculescu, potrivit unui comunicat transmis de USR.

Conform lui Voiculescu, „cârdăşia dinte primarii feudali ai partidelor vechi şi mafia” firmelor de salubrizare din Bucureşti „a sărăcit bugetele locale” prea mult timp.

USR menţionează că reprezentanţii săi în Consiliul Local Sector 3 „au semnalat în repetate rânduri neregulile şi ilegalităţile” realizate sub conducerea lui Robert Negoiţă şi au militat pentru transparenţă, astfel încât locuitorii sectorului să ştie cum sunt cheltuiţi banii publici.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu contractul de salubrizare cu ROSAL GRUP, a informat miercuri DNA.

Prejudiciul în acest dosar a fost stabilit de anchetatori la aproximativ 580 de milioane de lei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.