Pensiile vor fi achitate până pe 15 decembrie!

Toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe data de 15 decembrie, iar o parte din bani au fost virați deja Companiei Naționale Poșta Română chiar de săptămâna trecută, a declarat miercuri, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

Toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe data de 15 decembrie, iar o parte din bani au fost virați deja Companiei Naționale Poșta Română chiar de săptămâna trecută.

Daniel Baciu a fost întrebat dacă pensiile vor fi virate la timp, în condițiile în care sunt două zile libere, 30 noiembrie și 1 Decembrie.

„Luni, 4 decembrie, vom mai face încă o plată, vom mai face şi ulterior, astfel încât oamenii să primească banii la timp, aşa cum îi primesc lună de lună, să nu se simtă aceste zile libere.

Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari.

Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii. Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie”, a subliniat Daniel Baciu.

Şeful Casei Naţionale de Pensii a dat asigurări că plata pensiilor se va face chiar dacă va continuă greva angajaților din Ministerul Muncii.

De asemenea, pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie, potrivit Știripesurse.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.