TAROM lansează o nouă campanie specială la finalul lunii februarie,”Vara sanie şi iarna car”. Bilete la prețuri ieftine, între 26-28 februarie!
TAROM lansează o nouă campanie specială la finalul lunii februarie, „Vara sanie şi iarna car”, şi oferă bilete la preţuri reduse călătorilor care îşi planifică din timp vacanţele pentru sezonul estival.
Conform unui comunicat remis, luni, TAROM a pregătit pentru perioada 26 – 28 februarie 2024 preţuri special reduse la achiziţia biletelor de avion, pentru călătorii programate în luna iulie, actuala ofertă venind cu oportunităţi pentru toate gusturile.
Tarifele biletelor de avion către destinaţiile dorite sunt dintre cele mai atractive şi încep de la 120 euro dus-întors (cu toate taxele incluse), bagaj de mână de 8 kg şi check-in gratuit pentru următoarele destinaţii: Bucureşti – Belgrad, Budapesta, Chişinău, Praga şi Sofia (tarif de la 120 de euro, dus-întors, cu toate taxele incluse); Bucureşti – Tel Aviv (de la 135 euro); Bucureşti – Londra (de la 150 euro).
Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro, în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi.
Oferta este valabilă pentru toate destinaţiile menţionate pe curse operate de TAROM în perioada 1 iulie 2024 – 31 iulie 2024 (data ultimului retur) şi este supusă unor termene şi condiţii speciale. Locurile la aceste tarife sunt limitate.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliu un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).