Noua platforma informatică a asigurărilor de sănătate, funcțională până la jumătatea anului viitor

Noua platformă informatică a asigurărilor de sănătate ar putea să devină funcțională până la jumătatea anului viitor și încercăm să facem ceva inovator în România, și poate și în Europa, respectiv un spital complet digitalizat, a declarat, marți, la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Digitalizarea în sine este un proces complex care nu poate să lase sănătatea în afară. Iar ceea ce se întâmplă acum în sectorul sanitar are câteva paliere, care cred că sunt de interes mare pentru autorități, pentru cei care decid politicile de sănătate, dar și pentru beneficiarii serviciilor de sănătate, pentru pacienți.

Aș vrea să trec în revistă care sunt principalele zone care sunt accesate de această revoluție tehnologică sprijinită de digitalizare, de utilizarea inteligenței artificiale în acordarea serviciilor medicale.

În primul rând este vorba despre dezvoltarea platformei informatice a asigurărilor de sănătate, chiar dacă nu Ministerul Sănătății este principalul beneficiar. În mod evident, principalii beneficiari, în momentul care această platformă, sperăm ca până la jumătatea anului viitor ea să fie definitivată și să devină funcțională, vor fi pacienții, vor fi medicii, care pot să acceseze toată gama de servicii de care au nevoie din punct de vedere al platformei informatice.

Și, nu în ultimul rând, vom avea suficiente date încât să fundamentăm politicile noastre de sănătate și să prioritizăm acolo unde, în mod evident, ele încă necesită sprijin”, a spus Alexandru Rafila.

Acesta a mai subliniat că România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să se ralieze spațiului de date din domeniul sănătății de la nivelul Uniunii Europene, iar acest spațiu de date este în perioada de pregătire, platforma integrată a asigurărilor de sănătate fiind un element cheie pentru ca România să devină parte a acestui sistem.

Pe de altă parte, ministrul a menționat că în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt circa 200 de spitale introduse în procesul de digitalizare, alături de platforma informatică, al cărei beneficiar este Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Încercăm să facem ceva care să fie, dacă vreți, inovator în România și poate și în Europa. Este vorba de un spital complet digitalizat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.