Metrorex, Tarom şi CFR Călători, pe lista marilor companii de stat care vor fi listate la bursă, închise sau restructurate!
Ilie Bolojan a anunțat vineri lansarea primelor măsuri concrete pentru reforma companiilor de stat, după o analiză amplă realizată în ultimele săptămâni. Executivul urmărește modernizarea guvernanței corporative, eficientizarea modului de administrare și accelerarea proceselor de restructurare, listare și reorganizare a societăților aflate în portofoliul statului. Noile măsuri vin în contextul obiectivelor asumate prin PNRR și al angajamentelor privind creșterea performanței sectorului public.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că 17 companii au fost deja identificate într-un prim pachet de analiză, după ce Guvernul a aprobat un memorandum care clarifică procedurile și responsabilitățile instituțiilor implicate în procesul de reformă. Totodată, el a subliniat că vor exista decizii distincte în ceea ce privește listarea suplimentară la bursă, reorganizarea prin fuziune sau divizare și, acolo unde este cazul, lichidarea companiilor neviabile.
„Al treilea element pe care se cuvine să îl punctez este legat de Memorandumul privind reforma companiilor de stat. Am făcut o analiză în săptămânile trecute. Avem nu doar niște angajamente prin accesarea programelor europene, nu doar jaloane din PNRR, ci avem un interes legitim ca marile companii de stat să fie cât mai bine administrate și prin memorandumul care a fost aprobat astăzi, se definesc cu claritate rolurile instituțiilor care sunt implicate în așa fel încât, după parcurgerea tuturor perioadelor, să putem spune care dintre aceste companii vor fi listate suplimentar la bursă, care vor fi menținute în activitate cu reformele care sunt necesare în așa fel încât să vină să fie mai competitive, să ofere servicii mai bune, să nu aibă nevoie de subvenții tot mai mari.
De asemenea, se va decide care vor fi reorganizate prin fuziune, prin divizare, transformate sau care vor fi lichidate.
Sunt un număr de 17 companii care au fost comunicate de către ministere în acest prim pachet.
V-aș spune doar câteva nume, pentru că lista vi se va comunica imediat după ședință. Este vorba din zona de transporturi, de exemplu, sau de energie. Compania Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR Sa, societatea Electrocentrale Craiova, Electrocentrale București, Complexul Energetic Valea Jiului și așa mai departe, Iar luni dimineața vom avea o primă ședință și există responsabili pe fiecare minister, pe fiecare autoritate tutelară.
Se va colabora cu agenția care monitorizează performanța în așa fel încât, de exemplu, în cursul anului viitor să nu mai avem situația pe care am întâlnit-o anul acesta, în care bugetele erau aprobate în a doua jumătate a anului sau spre sfârșit de an, ci bugetele acestor companii să fie aprobate imediat după ce se aprobă bugetul de stat, deci în primul trimestru să fie ținte cât se poate de clare pentru responsabilii acestor companii și un parcurs clar, care să însemne măsuri fără echivoc pentru îmbunătățirea performanței acestora.”, a precizat Ilie Bolojan.
