Aproape 40.000 de studenți vor primi burse sociale de 925 de lei pe lună!
Peste 39.000 de studenți din medii dezavantajate vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei pe lună. Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, în parteneriat cu Ministerul Educației, a lansat selecția universităților de stat care vor implementa măsura.
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), a lansat procesul de selecție a instituțiilor de învățământ superior de stat civile acreditate, pentru implementarea activității A6 – acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027.
Ministerul Educației a precizat că obiectivul general al proiectului vizează creșterea accesului și retenției în învățământul superior prin implementarea unor măsuri de monitorizare, avertizare timpurie și combatere a abandonului universitar, cu un accent deosebit pe sprijinirea grupurilor dezavantajate.
Ministerul Eduației a subliniat că scopul selecției este identificarea insituțiilor de învățământ superior care vor implementa la nivel instituțional măsurile necesare pentru acordarea unui număr minim de 39.300 de burse sociale, în cuantum de 925 de lei pe lună, pentru studenți eligibili, în perioada ianuarie – iulie 2026.
Ministerul a explicat că instituțiile selectate vor avea responsabilități privind identificarea și selecția studenților eligibili, verificarea documentelor justificative, validarea datelor în platforma dedicată, contractarea studenților, confirmarea lunară a beneficiarilor, efectuarea plăților burselor și transmiterea documentelor justificative conform instrucțiunilor, în conformitate cu metodologia proiectului.
