PUSL, reacție dură după decizia ÎCCJ în cazul Fritz: „Integritatea nu este negociabilă”

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) lansează un apel ferm la responsabilitate politică, după decizia definitivă a Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins cererea de revizuire formulată de Dominic Fritz în dosarul de conflict de interese constatat de Agenția Națională de Integritate.

Potrivit datelor din dosar, conflictul de interese vizează un împrumut acordat în campania electorală, urmat de semnarea unui act administrativ care ar fi favorizat persoana implicată sau interesele acesteia.

În acest context, PUSL consideră că situația este clară și că nu mai poate fi ignorată din punct de vedere moral și politic.

„Faptele sunt clare. Un sponsor al campaniei electorale a candidatului Fritz a beneficiat ulterior de semnătura primarului Fritz. Într-o astfel de situație, responsabilitatea nu mai este o opțiune, ci o obligație. Demisia este singura ieșire onorabilă”, a declarat Lavinia Șandru, președintele BCSC al PUSL.

Reprezentanții partidului subliniază că încrederea cetățenilor în instituțiile statului depinde direct de respectarea principiilor de integritate și transparență și avertizează că orice abatere afectează grav credibilitatea administrației publice.

PUSL transmite că, în fața unor astfel de situații, standardele trebuie să fie aceleași pentru toți, iar asumarea nu mai poate fi amânată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.