Un scenariu „cusut cu ață albă”. Cum vor ieși “basma curată” Iohannis, Cîțu și Barna…
Decizia premierului Cîțu de a-l revoca din funcție pe ministrul userist al Justiției, Stelian Ion, a generat, iminent, reacția furibundă a liderilor USR PLUS care i-au cerut, la unison, „capul premierului”. Să fie, la mijloc, vorba de o decizie pripită, care îl poate costa scaunul pe premier, chiar acum când se află „pe cai mari”, înaintea Congresului din 25 septembrie? Nici vorbă! Sunt convins că totul a fost premeditat, în cele mai mici detalii. Iar scandalul se va stinge rapid! Cum? Prin intervenția președintelui Iohannis care va respinge cererea de revocare a ministrului Justiției! În acest mod câștigă toată lumea!
Șeful statului va stinge, în aceste condiții, un uriaș incendiu izbucnit în Coaliție și se va prezenta drept salvatorul de serviciu al stabilității politice! Ba, mai mult, va demonta (prin decizia sa!) faptul că l-ar susține pe Cîțu, el fiind (nu-i așa?) un președinte echidistant care nu se implică în alegerile dintr-un partid (?!)
Florin Cîțu va ieși, la rândul său, „basma curată”. „Și-a umflat mușchii” politici, le-a demonstrat susținătorilor și, implicit, românilor cât de puternic este și îl va reaccepta ca un învingător pe ministrul Justiției, Stelian Ion, în ședințele de guvern.
Și, nu în ultimul rând, Dan Barna va reuși să-și liniștească și să-și convingă colegii să rămână la guvernare (în ciuda presiunilor taberei Cioloș!) și să se mențină, astfel, în pole position, în cursa pentru Congresul USR PLUS.
Despre PNDL 3 sau programul „Anghel Saligny”, numai de bine, în contextul în care se va găsi, și aici, o soluție de compromis. Că, până la urmă, interesul național contează!
P.S. Decizia președintelui Iohannis de a semna revocarea ministrului Justiției arată, foarte clar, că premierul și candidatul Florin Cîțu a fost părăsit de șeful statului. Zilele sale în fruntea Guvernului sunt numărate…
Un editorial de Iulian Badea
& ,,Și cu mușchi” , ?
& Un articol ce ar relata despre „coaliția babelor îmbrobodite”, ?
& Păi ăștia’s „purtători de basmale”, ?