Peste 36 de milioane de euro, aduse bugetului de stat, în luna martie, prin titlurile Fidelis!!
În prima zi, românii au plasat peste 36 de milioane de euro în obligațiuni guvernamentale, în timp ce Ministerul Finanțelor a deschis și o nouă ediție TEZAUR, cu dobânzi neimpozabile de până la 7% pentru populație.
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare șapte emisiuni de obligațiuni guvernamentale „Fidelis” la începutul lui martie 2026. În prima zi a ofertei, în sistemul Bursei de Valori București s-au strâns peste 2.200 de ordine, care exprimă opțiuni pentru achiziții în valoare agregată de 36,48 milioane euro.
Suma este cu 57,44% mai mare decât cea de 23,17 milioane euro de la deschiderea ediției din februarie a programului Fidelis, una în care subscrierile au fost, până la final, de 198,26 milioane de euro, una dintre cele mai slabe participări.
Este o valoare cu 49,55% sub cea de 72,17 milioane de euro din prima zi a exercițiului din septembrie 2025, potrivit datelor Profit.ro.
Emisiunile Fidelis denominate în moneda unică europeană au reprezentat echivalentul a 53,97% din resursele plasate.
Cea mai mare participare este pe scadența cea mai lungă. Titlurile de stat în euro cu maturitate în anul 2036 și având o dobândă anuală de 6,00%, au cumulat aproape 750 de ordine însumând 15,50 de milioane de euro.
Sunt plasamente care le eclipsează pe cele de 2,47 milioane de euro pentru emisiunea scadentă în martie 2029 și un cupon actual de 3,50%, și pe cele 1,72 milioane de euro adunate pentru obligațiunile guvernamentale cu termen 2031 și pentru care statul plătește o dobândă anuală de 4,50%.
În cazul titlurilor în lei, într-un comportament familiar al programului Fidelis, interesul investitorilor a fost în cazul scadențelor scurte. Emisiunea cu maturitate în martie 2028 și dobândă de 5,90% a cumulat subscrieri de 41,50 milioane de lei.
