Eurodeputatul Maria Grapini a cerut Comisiei Europene, la Strasbourg, să suspende Directiva privind tratarea apelor uzate și să facă un studiu de impact, pentru a nu afecta industria medicamentelor!

Eurodeputatul umanist, Maria Grapini, vicepreședinte al comisiei pentru piață internă și protecția consumatorilor din PE, a cerut, marți, în plenara de la Strasbourg, Comisiei Europene, să suspende Directiva privind tratarea apelor uzate și să facă un studiu de impact, pentru a nu afecta industria medicamentelor!

Potrivit eurodeputatului Grapini, în caz contrar, se vor închide fabricile și vor dispărea medicamentele generice, care tratează 70% din populație! Avem nevoie de apă curată, de mediu curat, dar taxele trebuie echilibrat puse astfel încât să nu ducă la distrugerea industriei farmaceutice, cu efect asupra sănătății oamenilor!

„Voi vorbi, astăzi, despre Directiva privind apele uzate. Vrem cu toții,un mediu curat, ape curate, dar, din toate discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii, se pare că, din păcate, Comisia Europeană nu a făcut un studiu de impact. Taxa este dezechilibrată și toată greutatea cade pe industria medicamentelor. În țara mea, România, sunt 52 de fabrici care ar putea fi închise în cel mai scurt timp, dacă nu se revizuiește această Directivă. Pentru că, știm bine, faptul că, în cazul medicamentelor, există un preț impus, nu ca la alte produse unde, dacă apare o taxă în plus sau un cost nou, se modifică prețul!”, a punctat, în intervenția sa, europarlamentarul S&D.

Trăgând un semnal de alarmă în privința riscului dispariției medicamentelor generice, care ar afecta 70% din populația UE, Maria Grapini a reiterat necesitatea realizării acestui studiu de impact, cu implicarea specialiștilor, dar și a unor persoane neutre, aceasta fiind singura soluție pentru revizuirea Directivei pentru apele uzate. Doar în acest mod, a mai spus eurodeputatul umanist, vom face pași concreți în direcția unui mediu curat, fără o presiune suplimentară pe industria farmaceutică și industria cosmeticelor.

Am trimis multe scrisori, s-a făcut și o propunere de rezoluție în acest sens însă, dacă vom continua pe această linie, vom avea o populație care nu va mai putea fi tratată în spațiul UE!”, a conchis eurodeputatul S&D.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.