„Plimbare muzicală în Viena pe Ringstrasse”, la Cotroceni

Conferința cu tema „Plimbare muzicală în Viena pe Ringstrasse”, dedicată împlinirii a 150 de ani de la inaugurarea acestui bulevard, a fost susținută marți, în trapeza din spațiile medievale ale Muzeului Național Cotroceni, de dr. Thomas Aigner, directorul Colecției de Muzică a Bibliotecii din Primăria capitalei Austriei.

Potrivit conferențiarului, la 1 mai 1865, împăratul Franz Iosif inaugura Ringstrasse, pe locul fostului zid al orașului Viena, deși majoritatea clădirilor nu erau încă terminate. Transformarea acestei zone prin proiectul unic de construcții a durat peste o jumătate de secol, clădirile reprezentative, ridicate una după alta, precum și întregul bulevard inspirând numeroși compozitori, informează Agerpres.

„Nu este deloc surprinzător că printre ei s-a numărat și familia Strauss cu valsuri, polci, cadriluri și marșuri, compuse întotdeauna la anumite evenimente. Aceasta se vede în titlurile lucrărilor, ca de pildă în partitura de valsuri Rathhaus-Ball-Tanze și Neu-Wien de Johann Strauss sau Schwarzenberg-Monument-Marsch al fratelui său Josef. Pentru a promova vânzarea, edițiile pentru pian aveau coperți frumos ilustrate. Un exemplu edificator îl reprezintă Demolirer-Polka de Johann Strauss, a cărei muzică ilustrează dărâmarea zidului orașului”, a explicat dr. Aigner.

Alături de familia Strauss, numeroși alți compozitori au marcat evenimentul: Carl Michael Ziehrer (valsul Wiener Burger), Josef Kaulich (Hochquellen) la inaugurarea fântânii din Schwarzenbergplatz, a precizat acesta.

Refacerea imaginii orașului a fost și pe placul unor admiratori ai compozitorilor, care nu își câștigau existența prin muzică. Astfel Ernst Lotz, provenind din cunoscuta dinastie Lotz a fabricanților de produse din sticlă din sudul Boemiei, a compus partitura de vals Wiener Stadtpark.

Dar, din punct de vedere artistic, mult mai interesantă este compoziția lui Aron Isak Elias Stadterweiterung-Quadrille, „de o calitate muzicală semnificativă”, a spus Thomas Aigner, care a dedicat o parte semnificativă a conferinței acestui compozitor.

Dintre compozitorii de operetă, Carl Millocker a fost cel care s-a lăsat inspirat de Ringstrasse. Bulevardul îl interesa ca un simbol al vieții mondene, al unui nou stil de viață față de generația care îmbătrânea. Alte cuplete, de pildă despre parcul orașului sau primărie, sunt opera unor binecunoscuți compozitori vienezi precum Carl Lorens, Johann Siolyak.

Othmar Klose, Ernst Hahnel, Carl Schmitter, Josef Franz Wagner, Paul Roche, Johan Oser sau Ernst Arnold au fost alți compozitori inspirați de frumusețile Ringstrasse și de istoria orașului care au fost evocați de dr. Aigner.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.