Ovidiu Raețchi pune în dezbaterea publică „Legea Ferentari”
Deputatul PNL Ovidiu Raetchi a anunțat ințierea unui proiect de lege de care vor beneficia copiii care provin din familii foarte sărace, au rezultate bune la învățătură și un nivel de prezență foarte crescut. Proiectul are în vedere reducerea absenteismului școlar, dar și încurajarea educației gimnaziale și primare, ideea pornind de la un copil din Ferentari, Sectorul 5.
„Educația nu este neapărat condiționată de situația materială, însă atunci când veniturile unei familii întregi abia depășesc câteva sute de lei, șansa copiilor la educație scade considerabil. Accesul la cărți, rechizite sau chiar la necesarul zilnic de hrană nu este un moft, însă pentru unii copii este blocat. Copiii în creștere au nevoie de proteine și amino-acizi esențiali pentru dezvoltare, nu doar de carbohidrați. Lipsa acestor resurse duce la absenteism, la rezultate școlare care descurajează continuarea educației și, în cele din urmă la abandon.
Trebuie să recunoaștem că acești copii săraci ai României au nevoie de încurajări pentru a fi integrați sau pentru a rămâne în sistemul educațional, că nevoile de hrană și rechizite nu sunt un lux. Vorbim, până la urmă, de baza piramidei lui Maslow. Pentru a ajuta în educație copiii care nu au asigurate condițiile minime am inițiat un proiect de lege inspirat, de fapt, de un copil-avatar al categoriei căreia i se adresează legea — Andreea, o elevă din Ferentari, Sectorul 5, căreia educația nu-i este deloc la îndemână din cauza privațiunilor materiale. Pe Andreea am cunoscut-o într-un ghetou din Ferentari, într-un bloc fără curent electric, însă asta nu a împiedicat-o să aibă rezultate foarte bune la școală și să depășească dezavantajul de a nu avea cărți și rechizite.
Propunerea mea este ca toți copiii săraci din Ferentari, dar și din alte zone ale țării, să beneficieze de un pachet alimentar de sprijin, bazat pe proteine, prin care să îi încurajăm să nu renunțe la educație. Mințile sclipitoare și ordonate pot fi găsite în orice colț al țării, chiar și în ghetourile insalubre din Ferentari”, a mai precizat deputatul PNL.
Raețchi a mai precizat că proiectul de lege pe care îl pune în dezbatere își propune, pe de o parte, să elimine factorul socio-economic care conduce la abandonul școlar și, pe de altă parte, să ajute copiii care provin din familii sărace să își formeze obiceiuri alimentare sănătoase.
„Dreptul la educație este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, de aceea este absurd că în anul 2015 să întâlnim copii care sunt privați de acest drept. Legea se adresează familiilor cu au venit mai mic de 600 de lei pe lună per membru, care nu sunt tocmai excepții rar întâlnite. Pentru a le asigura un echilibru alimentar corect copiilor din clasele 0 — VIII care provin din familii sărace, ei ar putea primi, începând cu anul școlar 2016/2017, pachete alimentare gratuite, limita anuală fiind de 1.200 lei pentru fiecare copil. Sumele ar urma să provină din bugetele locale, însă dacă ele nu pot susține integral costurile acestor pachete, administrațiile locale pot cere bani de la bugetul de stat. Acesta va fi și un test, un soi de extemporal la umanitate, pentru administrațiile locale, pentru că așa vom vedea dacă își doresc sau nu să ajute cetățenii, în speță copiii”, a conchis Raețchi.
Atașăm textul proiectului de lege în forma depusă joi, 22 octombrie 2015.
EXPUNERE DE MOTIVE
Secțiunea 1
Titlul actului normativ
Lege Pentru instituirea unor pachete alimentare sociale pentru elevii-cazuri sociale
Secțiunea a 2-a
Motivul promovării actului normativ
Analizele sociologice releva faptul că cele mai multe situații de abandon școlar derivă din situația materială precară a familiei. Barierele socio-economice (lipsa resurselor financiare pentru achiziționarea cărților, rechizitelor, asigurarea hranei zilnice pentru școală) reduc șansele familiilor sărace de a-și trimite copiii la școală.
Cercetările medicale arată faptul că alimentația ideală a copiilor ar trebui să cuprindă toate substanțele necesare unei creșteri și dezvoltări armoniose și să se bazeze în principal pe legume, fructe, produse lactate și carne. Totodată, s-a demonstrat că elevii care au o dietă alimentară care conține cantități potrivite de fructe, legume, proteine, fibre și alte componente sănătoase obțin rezultate mai bune la învățătură.
Această propunere legislativă își propune, pe de o parte, să elimine treptat factorul socio-economic care conduce la abandonul școlar și, pe de altă parte, să promoveze formarea de obiceiuri alimentare sănătoase pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor care provin din familii care au un venit lunar sub 600 lei pe lună per membru de familie.
De asemenea, propunerea legislativă facilitează accesul copiilor defavorizați la unul dintre drepturile fundamentale ale omului: dreptul la educație, drept consacrat în art. 32 din Legea Fundamentală.
Totodată, propunerea legislativă este în concordanță cu prevederile art. 47 din Constituție care stipulează:
ARTICOLUL 47
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trăi decent.
(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenta medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.
Secțiunea a 3-a
Impactul socio-economic al actului normativ
1. Impactul macroeconomic Nu este cazul.
2. Impactul asupra mediului de afaceri Nu este cazul.
3. Impactul social
Reducerea abandonului școlar prin asigurarea unei alimentații sănătoase copiilor care provin din familii defavorizate cu un venit net lunar sub 600 lei per membru de familie.
4. Impactul asupra mediului Nu este cazul.
5. Alte informații
Prezența propunere legislativă va avea impact asupra bugetului de stat prin acordarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale. Se estimează că vor fi alocate către bugetele locale sume în cuantum de 10 milioane de euro.
Secțiunea a 4-a
Consultările efectuate în vederea elaborării actului normativ
Consultările au avut loc cu cetățenii romani din zone defavorizate ale României.
Inițiator,
OVIDIU ALEXANDRU RAETCHI
Lege
Pentru instituirea unor pachete alimentare sociale pentru elevii-cazuri sociale
Parlamentul României adopta prezentul proiect de lege:
Art. 1
Începând cu anul școlar 2016/ 2017 autoritățile administrației publice locale pot acorda gratuit elevilor-cazuri sociale din clasele 0-VIII care frecventează învățământul de stat pachete alimentare sociale în limita unei valori anuale de 1200 de lei.
Art. 2
În înțelesul prezenței legi, termenii de mai jos au următoarea semnificație:
A) Elev-caz social: persoana care nu a împlinit vârsta de 15 ani, provine dintr-o familie ale cărei venituri per membru nu depășesc 600 lei pe lună și urmează cursurile în cadrul unităților de învățământ de stat;
B) Pachete alimentare sociale: ajutoare alimentare care constau în 1 kilogram iaurt, 500 grame cereale, 1 kilogram banane, 1 bucata conserva carne de pui, 1 bucata conserva carne de vită și care se acorda elevilor care provin dintr-o familie ale cărei venituri per membru nu depășesc 600 lei pe lună.
Art. 3
Pachetele alimentare sociale se acordă în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
A) cetățenie romană;
B) domiciliul pe teritoriul României;
C) veniturile lunare per membru de familie să nu depășescă 600 lei;
D) elevii să nu înregistreze mai mult de 2 absențe nemotivate pe lună;
E) elevii să obțină rezultate notabile la învățătură, media minimă admisă pentru a beneficia de prezentul sprijin fiind 7 sau calificativul ‘bine’.
Art.4
(1) Sumele aferente acordării drepturilor prevăzute la art. 1 se suportă din bugetele locale ale județelor, sectoarelor Municipiului București, respectiv ale comunelor, orașelor și municipiilor, după caz.
(2) Pentru aplicarea prevederilor prezenței legi se pot acorda sume din bugetul de stat pentru bugetele locale în cazurile în care autoritățile administrației publice locale dovedesc faptul că nu pot susține integral cheltuielile aferente acordării pachetelor alimentare sociale.
(3) Sumele provenite din bugetul de stat prevăzute la alin. (2) nu pot depăși 50% din valoarea totală a cheltuielilor aferente acordării pachetelor alimentare sociale.
(4) Consiliile județene și/ sau locale ale sectoarelor Municipiului București și, respectiv, ale comunelor, orașelor și municipiilor, după caz, vor depune la Instituția Prefectului din unitatea administrativ-teritoriala aferenta o solicitare în vederea obținerii sumelor de la bugetul de stat prevăzute la alin.(2).
(5) Solicitarea în vederea obținerii sprijinului financiar prevăzut la alin. (2) trebuie să conțină documente care să justifice lipsa resurselor financiare pentru susținerea integrală a măsurii prevăzute de prezența lege, numărul de elevi care ar urma să beneficieze de pachețele alimentare sociale, cuantumul sprijinului financiar.
(6) Plata sprijinului financiar se face de către Instituția Prefectului competență în termen de 60 de zile de la depunerea solicitării sumelor de la bugetul de stat.
Art. 5
Consiliile județene și/ sau locale ale sectoarelor Municipiului București și, respectiv, ale comunelor, orașelor și municipiilor, după caz, sunt responsabile de organizarea procedurii de achiziție publică, desemnarea câștigătorilor, încheierea contractelor cu furnizorii.
Art.6
Frecvența și procedura de distribuție a pachetelor alimentare sociale se stabilesc prin hotărâre a consiliilor județene și/ sau locale ale sectoarelor Municipiului București și, respectiv, ale comunelor,orașelor și municipiilor,după caz.
Art. 7
(1) Consiliile județene și/ sau locale ale sectoarelor Municipiului București și, respectiv, ale comunelor, orașelor și municipiilor, după caz și primarii au obligația să urmărească și să verifice bună desfășurare a procesului de distribuție și condițiile igienico-sanitare privind distribuția către elevii-cazuri sociale, precum și termenul de valabilitate al produselor.
(2) Direcțiile de Sănătate Publică Județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București vor exercita atribuții specifice de inspecție sanitară prin personalul împuternicit în condițiile legi în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 8
Pachetele alimentare sociale se acorda la cerere unuia dintre părinți sau tutorilor legali în baza următoarelor acte doveditoare depuse la primăria în a cărei raza teritorială domiciliază:
A) adeverința care să ateste nivelul venitului net al fiecărui membru de familie;
B) adeverința de șomaj, în cazul în care unui dintre părinți este șomer;
C) ultimul talon de pensie, în cazul în care unul dintre părinți este pensionar;
D) certificat de deces, în cazul în care unul dintre părinți este decedat;
E) adeverința de la unitățile școlare din care să reiasă numărul de absente nemotivate;
F) adeverința de la unitățile de învățământ din care să reiasă rezultatele obținute la învățătură.
Art. 9
Nerespectarea prevederilor prezenței legi atrage răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz.
Art. 10
Prezenta lege intră în vigoare începând cu anul școlar 2016/2017.