Categorie de navigare
Deschidere
Președintele CCR, Simina Tănăsescu, despre anularea alegerilor prezidențiale din anul 2024!
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, susţine că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma unor încălcări ale Constituţiei, dar şi din cauza nerespectării unor reguli de finanţare a campaniei…
România, tot mai departe de aderarea la zona euro. BNR avertizează în privința lipsei disciplinei…
Banca Națională a României atrage atenția, într-un nou raport publicat recent, asupra diferențelor de parcurs economic dintre România și statele care au adoptat moneda euro, într-un moment în care presiunile bugetare, inflația ridicată și…
România ar putea câștiga 150.000 de turiști în urma tensiunilor din Orientul Mijlociu
Pe fondul tensiunilor din statele Golfului, destinațiile europene cu risc scăzut devin tot mai atractive. România intră astfel într-o categorie rară: țări percepute ca sigure, accesibile și relativ neafectate de instabilitatea globală, ceea…
Românii vor plăti facturile strict la cursul oficial BNR
Reguli noi pentru plățile în valută. Un proiect de lege aflat pe masa deputaților vizează eliminarea comisioanelor ascunse aplicate prețurilor exprimate în euro sau dolari. Măsura promite transparență totală în facturarea serviciilor și…
Câștigul salarial mediu net a depășit 5500 de lei în februarie 2026!
Datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică arată, la prima vedere, o evoluție pozitivă a veniturilor: câștigul salarial mediu net a ajuns la 5.557 de lei în februarie 2026. Față de luna ianuarie, creșterea este de 39 de…
România a obținut o derogare oficială din partea autorităților din Statele Unite ale Americii pentru…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România a obținut o derogare oficială din partea autorităților din Statele Unite ale Americii pentru reluarea activității rafinăriei Petrotel Lukoil. Decizia este considerată una esențială…
Trump, după înfrângerea lui Orban în Ungaria: „Era prietenul meu, dar nu au fost alegerile…
Donald Trump a comentat pentru prima dată rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria, în urma cărora Viktor Orban a pierdut puterea.
Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat publicației italiene Corriere della Sera, că deși îl…
Alarmant: FMI a revizuit în scădere perspectivele economice ale României pentru anul 2026!
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere perspectivele economice ale României pentru anul 2026, reducând la jumătate estimarea privind creșterea economică și înrăutățind prognozele pentru inflație și șomaj.Potrivit celui…
Sistemul public de pensii, tot mai aproape de colaps!
Specialiștii avertizează că România se îndreaptă spre colapsul sistemului de pensii, iar în următorii ani statul ar putea ajunge în situația să nu mai poată plăti banii cuveniți bătrânilor. La nivel național se manifestă deja un…
Alarmant: Rata anuală a inflației se apropie de 10%!
După o perioadă de dezinflaţie, rata anuală a inflației a crescut la 9,9%, arată datele Institutului Național de Statistică, publicate marți. Este a opta lună consecutivă în care inflația anuală se menține la peste 9%, după o perioadă în…
