Categorie de navigare
International
Cehia nu va adopta moneda euro în mandatul viitorului guvern
Cehia nu va adopta moneda euro în mandatul viitorului guvern, a declarat marţi politicianul văzut drept ministru de finanţe în executivul pe care îl va forma noua coaliţie de centru-dreapta de la Praga, transmite Reuters.Deşi cele cinci…
Disputa privind pescuitul din Canalul Mânecii: Franța amână sancțiunile la adresa Marii Britanii!
Franţa amână sancţiunile cu care a amenințat Marea Britanie, în disputa privind pescuitul în Canalul Mânecii. Ar fi trebuit să intre în vigoare la miezul nopții, dar francezii au decis să mai dea o șansă dialogului, cel puțin până joi. Este…
Cinci întâlniri secrete SUA-Rusia, după întrevederea dintre Biden și Putin din iunie
Potrivit The New York Times, Rusia și SUA au purtat o serie de „discuții secrete” pe diverse subiecte după întâlnirea din iunie a șefilor de stat. Printre altele, se spune că problema atacurilor hackerilor a fost adusă în discuție.În…
Australia și-a redeschis granițele după 600 de zile de pandemie
Australia şi-a redeschis pentru prima dată graniţele de la începutul pandemiei de coronavirus, luni, după o pauză de aproape 600 de zile, iar acest eveniment a stat la baza unor scene emoţionante petrecute pe aeroporturile din Sydney şi…
Directorul general al OMS trage un semnal de alarmă: „Va apărea un alt virus, pe care nu îl vom…
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizează că ar putea apărea un nou virus care nu poate fi stăpânit.„Chiar dacă luptăm pentru a pune capăt acestei pandemii, trebuie să învățăm…
Biden îl somează pe Erdogan în privința „erodării relațiilor SUA-Turcia”
Joe Biden va transmite un avertisment, duminică, liderului turc Erdogan, în momentul în care cei doi lideri se vor întâlni pentru o discuție în contextul summit-ului G20 de la Roma. Președintele american îi va transmite lui Erdogan să…
Negocierile pentru formarea noului guvern în Olanda se întind de peste șapte luni!
Negocierile pentru formarea unui nou guvern în Olanda au atins un record de durată, vineri, când au împlinit 226 de zile de la ultimele alegeri, un scrutin care a produs din nou un peisaj politic fragmentat, format din partide tot mai…
Israelul primește din nou turiști începând cu 1 noiembrie
Guvernul israelian a confirmat miercuri redeschiderea graniţelor pentru turiştii străini vaccinaţi împotriva COVID-19 de la 1 noiembrie, în urma unei campanii de vaccinare în favoarea dozelor de rapel.Premierul Naftali Bennett indicase…
Igor Dodon nu mai este parlamentar. Parlamentul Republicii Moldova i-a aprobat demisia!
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi demisia din calitatea de parlamentar a fostului preşedinte Igor Dodon, care în urmă cu zece zile a anunţat şi retragerea sa de la şefia Partidului Socialist.Parlamentul Republicii Moldova a…
Kim Jong-un le reduce consumul de mâncare nord-coreenilor în următorii trei ani
Kim Jong-un a emis o directivă prin care nord-coreenilor li se va reduce consumul de mâncare în următorii trei ani. Liderul națiunii izolate complet de restul lumii a afirmat că granița cu China, care a fost închisă de anul trecut din cauza…
