Valeriu Manolache: Ordinul Geodezilor, împiedicat să facă ordine în sistem!
Cotidianul „Cronica Română” prezintă partea a doua a interviului cu Valeriu Manolache, președintele Asociației Patronale de Cadastru, Geodezie și Cartografie, cel care deține și funcția de director general al firmei THEOTOP. În această parte a interviului, Valeriu Manolache trage un puternic semnal de alarmă în privința modului, pe cât de permisiv, pe atât de nociv, în care se autorizează în domeniul cadastrului. Încercarea disperată a specialiștilor din domeniu de a înființa Ordinul Geodezilor, Ordin care își propunea curățirea unui sistem plin de interese politice, mize financiare și neprofesioniști, s-a lovit de jocurile și mizele politice mizere ale unor aleși implicați prin interpuși, până la gât în afacerile din cadastru. Astfel că, susține Manolache, Ordinul Geodezilor deși votat de Parlament a fost golit de conținut. Cui folosește perpetuarea acestei situații nocive?
Ar trebui ca toți cei vinovați să plătească. De ce nu se iau măsuri administrative la adresa celor care în loc să facă lumină în acest domeniu, aleg debandada, incertitudinea, de prea multe ori în interesul unor terțe persoane?
Eu cred că într-un sistem normal s-ar lăsa cu demiteri pe cât de rapide, pe atât de radicale, în instituția care coordonează domeniul cadastrului. Atât în instituția centrală, cât și în teritoriu. Și vă garantez că după ce se dă un exemplu, două, trei, veți vedea ce se așează lucrurile aici. Din păcate, la noi situația se agravează sau în cel mai fericit caz se perpetuează în aceste anomalii care blochează activitatea. Aș dori să adaug aici o dificultate în plus, una majoră, practic cauza pentru nerealizarea integrală a celor două proiecte, CESAR 1 și CESAR 2, de care vă vorbeam în prima parte a interviului. Pentru că din punct de vedere tehnic toată procedura de măsuratori cadastrale a durat circa șase luni. După aceea s-a ajuns în momentul în care trebuiau preluate date de la OCPI, trebuiau să integreze în sistem titlurile de proprietate. Și în acest moment a apărut scurtcircuitul. La acest aspect s-a adăugat un fenomen extrem de straniu. Mă refer la anul 2013, la acordul de împrumut cu Banca Mondială. Cineva care are un contract cu o finanțare de genul acesta crede că a pus mâna pe un contract sigur, că sursa de finanțare este certă. Îi sfătuiesc pe cei care consideră acest lucru să se gândească, încă o dată, când mai semnează un contract cu finanțare de la Banca Mondială derulat printr-o instituție din România.
Acordul de care vorbesc prevedea că ANCPI si OCPI trebuiau să recepționeze lucrările făcute de firmele contractante, să le achite, urmând ca în 30 de zile de la Washington să vină banii în conturile Ministerului Finanțelor Publice în compensarea plăților făcute anterior către contractorii lucrărilor. Erau back to back, cum se spune, plățile. Și aici a apărut surpriza. În 2013, dintr-o regretabilă eroare sau nu, în bugetul României nu a fost prins niciun leu pentru acest proiect. Nefiind prins niciun leu, nu au putut fi plătiți executanții. Neputând fi plătiți aceștia, Banca Mondiala nu putea efectua nicio plată către Statul Român așa cum prevedea Acordul de Împrumut încheiat. Și, în consecință, s-a blocat totul. 2013 a fost un an de coșmar, în care mai mult am stat! Nu erau de ajuns piedicile administrative cu care se confruntau contractorii, ei au trebuit să facă eforturi financiare uriașe pentru a supraviețui momentului acesta. Și mai trebuie să precizez ceva : luați în considerare că firmele cheltuiseră pentru realizarea lucrărilor, acestea erau avizate și recepționate și timp de un an nu au fost plătite ! Și atunci cred că oricine își poate pune întrebarea firească: cât de mult se dorește în realitate cadastrul sistematic în România ?
Un subiect extrem de interesant este cel privind persoanele fizice sau juridice care execută acest tip de lucrări. Dacă există probleme legate de cadastru și intabulare rezultă că nu toți lucrează profesionist. Concret, cum se poate obține o autorizație în acest domeniu? Există un control intern?
Cine execută genul acesta de lucrări în România? Această temă este una, la fel de importantă! Din păcate, și la acest capitol, noi trebuie să fim, cum se spune, originali. Nicăieri în Uniunea Europeană nu se întâmplă ca la noi. Primul criteriu în Uniunea Europeană pe marginea căruia poți activa într-o zonă profesională sunt studiile. În al doilea rând, contează experiența, competența, demonstrate printr-un test, printr-un examen. La noi, situația nu stă în acest mod. Și aici vorbim de o componentă esențială, de o cauză, ce a condus la deteriorarea datelor tehnice și juridice acumulate în baza de date a ANCPI-ului pe partea de cadastru și publicitate imobiliară. Lucrările, așa cum v-am spus, sunt executate la cererea unui cetățean, cu o persoană, hai să-i spunem autorizată de ANCPI. Dacă persoana respectivă a lucrat greșit, în baza de date au fost trecute date mai mult sau mai puțin eronate. Și, credeți-mă, că mulți, alarmant de mulți, au lucrat prost. Desigur vreau să se înțeleagă că aceste cazuri reprezintă o minoritate, care însă a produs și produce efecte nocive sistemului.
Au fost autorizați în acest domeniu popi, cofetari, balerini, tot felul de persoane care nu nici cea mai vagă legătură cu noțiunile de cadastru, intabulare etc. ANCPI a autorizat un număr enorm de persoane în acest domeniu. De prea multe ori fără legătură cu studiile de specialitate, cu criteriile de deontologie profesională, fără o minimă răspundere deontologică care să decurgă în urma unor lucruri defectuos făcute.
De ce s-a întâmplat așa? Cine a avut și continuă să aibă interesul ca această debandadă cronică, acest haos de neconceput, să se perpetueze, cu consecințe inimaginabile? Răspunsul vine, din păcate, de la sine! Oamenii aceștia, alarmant de mulți, care au obținut o autorizație și o ștampilă, execută niște lucrări. Aceste lucrări sunt depuse spre avizare și recepție la OCPI, care evident sunt avizate de OCPI, din păcate, fără o verificare foarte amănunțită. Dacă, spre exemplu, se naște un litigiu legat de suprapunerea unor proprietăți, OCPI se spală, nonșalant pe mâini, și arată responsabilitatea spre așa-zisul expert care a făcut acel cadastru.
Și atunci de ce nu se dorește reglementarea acestei zone? Vreau să vă spun că după ani și ani de demersuri, memorii, în 2007, în sfârșit s-a născut o lege privind organizarea și funcționarea Ordinului Geodezilor din România. Lege care a fost redactată după modelul unor țări cu o democrație veche, Germania, Franța, Italia etc. Importantă era ideea, dorința de a face ordine în acest domeniu. Cum de altfel în România există Ordinul Arhitecților, Moașelor, Uniunea Națională a Notarilor, Uniunea Națională a Barourilor din România, deci o listă întreagă de profesii reglementate prin lege. Și în consecință apare legea geodezilor. În șapte-opt luni această a fost „omorâtă”, cum a rămas, de altfel, și până în ziua de astăzi. Vorbim de o lege adoptată atentie! ca lege organică, promulgată, în urma căreia s-a înființat Ordinul Geodezilor din România. Din păcate, legea, în urma unor interese evidente, a fost golită de conținut. Motivația a fost, din punctul meu de vedere, puerilă, și anume că se încalcă dreptul la muncă! De ce încălca dreptul la muncă, cât timp Ordinul Geodezilor venea și spunea, ce spun toate legile din România, care organizează o profesie, și anume că ești obligat să ai următoarele studii, trebuie să ai următoarea vechime, trebuie să respecți un statut și un cod deontologic care era în vigoare, cu o comisie de disciplină, cu suspendări?
Cine a avut interesul ca în acest domeniu extrem de important să nu existe reglementări clare care să limiteze numărul autorizațiilor, strict, la persoanele și firmele pregătite să facă acest lucru?
În primul rând trebuie să fie clar că legea nu își propunea să « limiteze numărul autorizațiilor », ea își propunea să ordoneze profesioniștii din acest domeniu funcție de criteriile educaționale, experiență, respectarea Statutului și a Codului Deontologic. Ceea ce vreau să vă spun este că Ordinul își lua responsabilitatea să facă ordine în acest domeniu, fiind, de altfel, direct interesat în acest sens. Întotdeauna o entitate de genul acesta este mai interesată să facă curățenie într-un domeniu decât statul. Ordinul Geodezilor avea interesul să facă lucrurile să funcționeze bine. Până și din punct de vedere economic este evident că în cazul în care sistemul merge prost și activitatea celor implicați în acest sistem se vor confrunta cu probleme.
Însăși percepția publică față de experții din cadastru este de multe ori negativă, pe bună dreptate, în contextul în care intabularea este făcută de mulți neaveniți. Aceste lucruri te fac ca și organizație să fii foarte atentă în a le ține sub control și chiar elimina. Din aceste motive se cereau studii, se cerea vechime și era obligatoriu un examen, însă s-a spus de către unii direct vizați că se încalcă dreptul la muncă. Motiv pentru care o doamnă senatoare, Silistru din Vaslui, care are un frate, fost artilerist, autorizat de către ANCPI și care prin cerințele legii nu se mai regăsea în noul peisaj, a tras sforile în această direcție. Nu profesia acestei persoane reprezintă o problemă pentru că ea este una onorabilă. Am colegi și prieteni care au fost militari de carieră, care sunt autorizați de ANCPI, au chiar firme cunoscute în domeniu. Însă aceștia au terminat instituții de învățământ militar la arma geodezie sau topografie ceea ce este cu totul altceva. Însă, la artilerie? Vă invit să studiați o foaie matricolă a unui militar de la arma artilerie : materii care nu au nicio legătură cu geodezia, cadastrul, etc. Știți cum mi se par mie aceste situații ? Ca și cum grefierul de la biroul notarial ar trebui să îl facem notar pentru că dactilografiază zilnic acte redactate de notar și în consecință, nu-i așa, știe și el notariat ! Sau asistenta care asistă chirurgul în sala de operații o facem și pe ea medic, că doar vede zilnic cum se fac operațiile ! Dacă din fericire în profesiile din care am dat exemplele aceste lucruri nu se pot întâmpla, în domeniul cadastrului se întâmplă.
Și atunci, doamna senator a făcut lobby în Parlament, a sesizat Avocatul Poporului care a trimis legea la Curtea Constituțională. Curtea Constituțională a spus că Ordinul Geodezilor nu poate autoriza experții din domeniu ( motivația fiind că ar îngrădi dreptul la muncă !), astfel că legea a rămas, așa cum v-am spus, fără conținut. Ordinul există dar nu poate face nimic pentru reglementarea și curățirea acestui domeniu foarte important.
De atunci, tot ne luptăm pentru a reda Ordinului Geodezilor dreptul de a reglementa. Chiar luna trecută am avut o întâlnire la comisia juridică a Parlamentului, s-a vorbit de un nou proiect de lege, și iată cum au trecut aproape șapte ani și nu s-a avansat semnificativ în direcția de care vorbim. Sunt multe promisiuni, ni se spune des că proiectul de lege va intra rapid pe ordinea de zi, din păcate lucrurile nu stau așa. Totul ține de voința reală de face ordine în domeniu. Dacă vrei cu adevărat să faci ordine, asta este una dintre căi. Dacă nu vrei, găsești tot felul de portițe, scuze. Cred că este interesant să amintesc că doamna senator de Vaslui este în continuare « vigilentă » în a bloca această lege trimițând tot felul de adrese, proteste, puncte de vedere (pe care de altfel nu i le solicită nimeni) către comisiile Camerei Deputaților sau Ministerului Dezvoltării Regionale. Personal aș fi curios cum sunt încadrate astfel de demersuri ale unui parlamentar care are interese personale evidente în acest subiect.
Domnule Manolache, spuneți, cititorilor noștri, câteva cuvinte despre dumneavoastră, despre firma pe care o dețineți…
Sunt absolvent al Facultății de Geodezie, promoția 1984. Am un doctorat în domeniu. Am lucrat, de la terminarea facultății și până acum în acest domeniu. Înainte de 1989 am lucrat la Institutul de Studii și Proiectări pentru Îmbunătățiri Funciare pe Șoseaua Olteniței. Din 26 martie 1990, se vor face în curând 25 de ani, lucrez la firma THEOTOP, pe care eu am înființat-o. THEOTOP are ca obiect de activitate lucrurile de care vorbim. În decursul perioadei de după 1990 am încercat să supraviețuim, să ne dezvoltăm, să atacăm, cum se spune, teme noi, lucrări noi, un lucru frumos, dar greu. Știți cum se spune: cel mai greu este să faci poteca, apoi se plimbă mulți pe ea!
Am avut proiecte foarte importante: proiecte de aertofotografiere a României, Aero 5, Aero 7, prin 2007, proiecte derulate cu niște parteneri din afară, din Olanda și Israel. Am avut, de asemenea, proiecte cu Banca Mondială, care au reprezentat realizarea planului index, precursorul cadastrului general, cu identificarea tuturor parcelelor și atașarea la acel index a unor elemente cu nume, proprietari. La acestea adaug multe proiecte privind cadastrul verde pe care l-am făcut la Arad, Galați, București. Am fost implicați într-un proiect de conversie a documentațiilor de cadastru în format digital, PAD 2008, și acestea sunt doar câteva dintre proiecte.
Sunteți și președintele Asociației Patronale de Cadastru și Geodezie. Cum caracterizați activitatea acestei asociații patronale?
În 1996 s-a constituit Asociația Patronală de Cadastru și Geodezie, iar din anul anul 2000 conduc această asociație patronală ca președinte. În acest interval, asociația a devenit membră a Federației Internaționale a Geometrilor. Asociația este, de asemenea, membră a Consiliului European al Geometrilor. Deci am reușit să devenim membri cu drepturi depline în două organizații reprezentative la nivel internațional, respectiv european. Ca o recunoaștere a seriozității și capabilității noastre, am organizat Congresul European de Cadastru în luna mai 2010 la București. A fost prima manifestare internațională, extrem de serioasă, organizată la Palatul Parlamentului, și care s-a bucurat de participarea a peste 250 de delegați din 29 de țări.
Istoricul asociației patronale pe care o conduc este bogat. După 1996, în permanență am încercat împreună cu colegii mei să construim un dialog cu instituția care ne reprezintă, dar și cu alte instituții. Am încercat și ne-am oferit consultanța. Am vrut să purtăm discuții cu factorii responsabili înainte de elaborarea de către aceștia a unor reglementări în acest domeniu. Am avut numeroase discuții, dar a ieșit tot cum au vrut ei. Din păcate, succesul nostru este mai vizibil în afară și mai puțin în țară.
Un interviu realizat de Iulian Badea