Spania nu va recunoaște Kosovo!

0

Spania susține integritatea teritorială și suveranitatea Serbiei și nu va recunoaște niciodată independența Kosovo, a declarat miercuri, la Belgrad, ministrul de externe spaniol, Jose Manuel García-Margallo, potrivit Tanjug.

Aflat într-o vizită în capitala sârbă, García-Margallo a remarcat, după întâlnirea cu omologul său sârb Ivica Dacic, că 2016 marchează centenarul relațiilor diplomatice sârbo-spaniole, subliniind că sprijinul Madridului pentru integritatea teritorială a Serbiei este un pilon esențial.

De asemenea, Spania susține demersurile Serbiei în vederea aderării acestei țări la Uniunea Europeană, a spus oficialul spaniol, care a ținut să precizeze că există potențial pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre Madrid și Belgrad.

Nivelul cooperării economice dintre Serbia și Spania este foarte scăzut, a afirmat la rândul său Ivica Dacic. Valoarea schimburilor economice bilaterale a fost anul trecut de 340 de milioane euro, informează Agerpres.

Spania a investit peste 125 de milioane de euro în Serbia începând din 2005, inclusiv 40 de milioane de euro în donații, și există potențial pentru consolidarea acestei cooperări, a accentuat șeful diplomației sârbe.”Spania a fost mereu alături de Serbia, pe care a susținut-o în lupta împotriva independenței, declarate ilegal, a Kosovo și cu privire la integrarea europeană, iar acest lucru nu trebuie să-l uităm niciodată”, a declarat Dacic.

Pe agenda discuțiilor dintre cei doi miniștri s-au mai aflat combaterea terorismului și criza migranților în Europa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.