Deputatul PNL, Sebastian Burduja, a depus „legea anti-chiul” 

0

Deputatul PNL, Sebastian Burduja, a depus astăzi, la finalul primei săptămâni a noii sesiuni parlamentare, primul său proiect de lege, ce prevede creșterea substanțială a sancțiunilor pentru absențele nemotivate ale parlamentarilor – la 10% din indemnizația brută. În acest moment, penalizarea este de 10 ori mai mică, la doar 1%. Legea anti-chiul este inițiată de Sebastian Burduja, deputat al Partidului Național Liberal ales în circumscripția numărul 42, Municipiul București, alături de mai mulți deputați liberali. 

„Prezența parlamentarilor la locul de muncă este fundamentală pentru (re)câștigarea încrederii cetățenilor în cea mai importantă instituție a democrației. Din pacate, in prezent cota de încredere in Parlament este mult prea mică – mai puțin de 1 român din 10 are încredere în Parlament. Proiectul își are originile într-o inițiativă cetățenească din 2015 (i74), pe care am lansat-o împreună cu mai mulți colegi din Fundația CAESAR. In fapt, a fost prima inițiativa de acest gen pentru consolidarea democraţiei româneşti. Atunci nu am reușit sa strângem cele 100.000 de semnături. Astăzi, ca membru al Parlamentului României, sunt onorat și recunoscător să inițiez această propunere legislativă. Am promis în campanie că voi propune acest lucru și m-am ținut de cuvânt”, a declarat Sebastian Burduja, inițiatorul legii anti-chiul.

În expunerea de motive, inițiatorul legii subliniază că fenomenul absenteismului deputaților și al senatorilor de la locul de muncă reprezintă o problemă pentru forul legislativ al României și necesită o înăsprire a sancțiunilor pentru a impune o disciplină și un mod de lucru productiv pentru parlamentarii români.

„Acest fenomen afectează încrederea cetățenilor în cea mai importantă instituție a democrației, dar poate periclita și funcționarea parlamentului, afectând nivelul de responsabilizare al deputaților și senatorilor. Prin prezenta propunere legislativă se are în vedere modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, mai precis modificarea procentului reținut din salariul brut lunar în cazul absentării nemotivate, modificare efectuată la Art. 29, alin. (1). O creștere a penalizării absențelor nemotivate va responsabiliza parlamentarii și va reduce acest fenomen”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.