Rusia interzice, in spatiul sau aerian, aeronavele care vor să ocolească Belarusul
Rusia interzice companiilor aeriene europene să pătrundă în spațiul aerian rus, atâta timp cât companiile aeriene din UE nu zboară către Rusia prin spațiul aerian din Belarus.
Reacția vine după ce mai multe companii aeriene și nu numai au reacționat la deturnarea zborului pentru arestarea unui disident politic, de către regimul Lukașenko.
Principalele companii europene care s-au alăturat protestului sunt Air France, Lufthansa, SAS, AirBaltic, KLM și Finnair, informând că aeronavele lor nu vor mai zbura prin Belarus și vor găsi rute alternative prin care să evite această țară, scrie express.co.uk.
Astăzi, Rusia a refuzat sosirea în țară a unui zbor Austrian Airlines, din Viena către Moscova, pentru că ar fi fost realizat în afara spațiului aerian al Belarusului. Anterior, Air France nu a primit permisiunea nici pentru un zbor de la Paris la Moscova.
Companiile AirFrance și Austrian sunt cele mai afectate de acestă decizie. Până acum, toate zborurile lor către Moscova au fost anulate, relatează presa independetă din Blearus.
Două curse aeriene din Franţa şi Austria spre Rusia au fost anulate în ultimele 24 de ore deoarece autorităţile aeronautice ruse au refuzat schimbarea rutelor aeriene astfel încât să ocolească spaţiul aerian al Belarusului.
Un avion de pasageri al companiei Austrian Airlines, care urma să efectueze joi o cursă de la Viena la Moscova, nu a putut decola, întrucât autorităţile ruse nu au permis ocolirea spaţiului aerian al Belarusului, informează site-ul Focus.de.
Compania Austrian Airlines a explicat că a decis să ocolească spaţiul aerian al Belarusului după ce Uniunea Europeană a cerut acest lucru ca reacţie la incidentul aerian în cursul căruia un jurnalist disident a fost arestat.