Ludovic Orban pune „punctul pe i”: Cîțu are trei variante-să rămână agăţat în cuiul de la sediul PSD, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură!

0

Preşedintele Partidului Naţional Liberal , Ludovic Orban, nu are perspective prea frumoase pentru premierul Florin Cîţu, cu care se bate pe 25 septembrie la alegerile interne din PNL.

Ludovic Orban consideră că sunt trei variante de soluţionare a crizei politice, prima fiind ca premierul Florin Cîţu să rămână “agăţat în cuiul de la sediul PSD”, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

“Există câteva soluţii: să rămână agăţat de sprijinul PSD, agăţat în cuiul de la sediul PSD, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernul Cîţu. Astea sunt cele trei variante mari de soluţionare a crizei politice şi guvernamentale cu care se confruntă România astăzi, care o să aibă efect şi asupra aprobării PNRR, din păcate”, a declarat joi, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Ludovic Orban s-a referit şi la decizia miniştrilor USR PLUS de a demisiona, menţionând că aceştia au fost puşi la zid şi dacă nu aveau nicio reacţie înseamna că ei accepta orice fel de decizie a premierului.

“Este o poziţie politică determinată de decizii care au fost luate de premier care pur şi simplu au încălcat acordul de coaliţie, mai ales actul adiţional pe care l-am semnat după prima demitere şi care a prevăzut o procedură foarte uşoară de revocare a miniştrilor şi care în mod evident a pus USR PLUS la zid în situaţia în care dacă nu avea nicio reacţie înseamna că ei acceptă orice fel de decizie a premierului chiar dacă decizia premierului este în afara acordului de coaliţie”, a explicat Ludovic Orban.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.