Primarul din Ticvaniu Mare, Ciprian Măceșanu, arată că umanismul și solidaritatea se demonstrează prin fapte!

Fapte, nu vorbe! Acesta ar trebui să fie mottoul fiecărui edil care respectă comunitatea care l-a ales să îi reprezinte interesele. Iar primarul umanist al comunei Ticvaniu Mare, Ciprian Măceșanu, este unul dintre (puținii) primari care se implică activ, încă din prima zi a mandatului său, în rezolvarea problemelor cu care se confrunta comunitatea pe care o administrează, dar și în susținerea unor proiecte sociale și umanitare importante.

După ce Primăria Ticvaniu Mare s-a alăturat, la inițiativa Clubului Lions Reșița Kidness, campaniei de conștientizare a luptei împotriva diabetului, prin iluminarea în albastru a clădirii Școlii Gimnaziale “Iuliu Birou” din localitate, același inimos primar umanist s-a alăturat unui alt proiect social demarat de clubul Lions Reșita Kidness, intitulat ”Un ghiozdan de bunătate”.

Concret, cu sprijinul primarului Măceșanu, reprezentanții Clubului au incărcat ghiozdanele cu pachete de dulciuri pentru fiecare din cei 63 de copii din Secășeni, Ticvaniu Mare, Ticvaniu Mic și Carnecea.

Iar faptele bune ale primarului umanist nu s-au oprit, nici pe departe, aici. În condițiile în care Sfânta sărbătoare a Crăciunului se apropie cu pași repezi, Primăria Ticvaniu Mare, alături de Consiliul Local, și-a îndeplinit și anul acesta datoria de ajutor al Moșului și, împreună cu el, a fost la copiii de la școlile și grădinițele din comună pentru a le impărți binemeritatele pachete cu dulciuri, în jurul magicilor brazi împodobiți în fiecare sat!

Din fericire, cât timp există primari precum Ciprian Măceșanu, pentru care doar faptele sunt cele care contează, încrederea oamenilor în autorități nu va rămâne o rara avis!

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.