Ludovic Orban (Forța Dreptei) pune tunurile pe liberali: Un om de dreapta nu mai are, astăzi, de ce să voteze cu PNL, pentru că votează, de fapt, cu PSD!

Share:

Ludovic Orban, președintele formațiunii „Forța Dreptei”, este de părere că liderul PSD Marcel Ciolacu ar fi folosit apelativul de TIRIPLICI pentru a-i desemna pe cei care se află în prezent la conducerea PNL. Fostul lider PNL i-a mai acuzat pe cei care l-au îndepărtat din partid că au transformat partidul liberal într-o remorcă a PSD, trădându-și astfel, în primul rând, propriul electorat.

„După cum se exprimă, îi face tiriplici pe toți cei care susțin cota unică de impozitare și pe unii dintre colegii de Coaliție. Acum eu îmi pun întrebarea de ce e e nevoie de noi taxe si impozite, în condițiile în care la inflația actuala, care este o taxă, un impozit mascat, azi e 14,5%, dar în realitate, pe ceea ce consumă o familie lunar, resimte o inflație de 22-23%. E ca și cum impozitul pe venit nu ar fi 10%, ci 30%.

Pe de altă parte, ca urmare a creșterii aberante a prețurilor au crescut și încasările bugetare. În orice perioadă de inflație cresc veniturile startului, din TVA, din accize, din impozit pe profit. Păi dacă ție ți-au crescut încasările, de ce să mai vii de cu taxe noi, la ce să vii cu ABERAȚIA asta de IMPOZIT PROGRESIV, de ce reinventezi taxa pe cifra de afaceri pe care au încercat să o introducă Dragnea cu Vâlcov? Asta arată că e fapt PSD are aceeași mentalitate prin care încearcă, printr-o campanie permanentă să arate că ei se luptă pentru cei aflați la limita sărăciei, în condițiile în care nu le oferă, de fapt, decât niște firimituri. Să fim cinstiți, voucherele ale sunt niște firimituri”, a afirmat Ludovic Orban, in direct la „”Legile Puterii” de la Realitatea Plus.

Fostul premier a criticat în termeni duri și atitudinea celor care au condus PNL după îndepărtarea sa de la șefia partidului, în septembrie 2021, pentru a-l scoate dintr-o coaliție de guvernare de dreapta și a-l aduce lângă PSD.

„În opinia mea, un om de dreapta, azi, nu mai are de ce să voteze cu PNL, pentru că votează cu PSD, de fapt. (….) Unii care sunt azi la butoanele (PNL) au ascultat comanda lui Iohannis și au bătut palma cu partidul cleptocomunist moștenitor al FSN și acum au ajuns în postura de TIRIPLICI, că pe ei i-a făcut tiriplici Ciolacu”, a precizat Orban.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.